De dragoste...

estetica erotismului, aș spune

începutul mă depășește total. nu pricep ce sens au primele două versuri.
acolo se întâmplară “nenorocirile”?

și n-aș asocia momentului, ciupercile

altfel, rămâne cum am stabilit

Chiar, de ce trebuie să îmi explic eu toate poeziile. Dacă (trebuie) rozele sunt aka Timișoara, pentru că acolo de fapt sunt trandafiri, toată lumea știe că Timișoara este orașul rozelor. În rest, Lioara, un nume românesc, cu sens.

Este numai un poem de dragoste, nu săriți, parcă, pe mine. Nu mă căsătoresc, prin Timiș. :)

Mulțumesc pentru deosebita trecere. Vă mai aștept, sper să nu mă mai puneți să îmi explic chiar fiecare sonet, pentru că nu îmi stă în fire.

Mulțumesc și vă mai aștept.

Ciupercile sunt prin păduri. Așa că dacă pomenesc pădurea și codrul, sunt numai un environment.

Noapte bună! :)

Plănuiesc, de fapt, să îmi adun sonetele într-o carte, mi s-au cam adunat... Jumătate îmi e aproape gata și o să lucrez, din nou.

parcă impregnează acest elogiu delicat al iubirii! Îți urez succes viitoarei cărți de sonete, Iulia!
Delicată, profundă și vibrantă ți-e scrierea!
Mulțumesc!

Mulțumesc, Maria Elena! O să mă străduiesc, și cu privire la sonete! O carte e gata când o isprăvești, când e gata și corectura ultimei pagini... La fel cu oricare proiect, care încântă inima.

Tămâioara e o floare atât de frumoasă, are un nume special... Acum, în această secundă, îmi pare chiar inefabilă.

Mulțumesc mult.

Acum am văzut, domnule Stănică, nu mai gândiți în șoade... florile s-au uscat prin păduri.

De prin pădure, cu ciuperci notate
Nu își mai curge-olivul tămâioara.

Dar tămâioara mai înflorește, pt că are rădăcini bune, și la anul viitor.

Florile sunt mereu răspunsul la durerea omenească.