Inima templului

Nişte solilocvii locomotorii, într-un text rece, indiferent şi fãrã aurã. La limita neasumãrii.

"De sunt mare laș
pot sta și-n făraș"

N-ai gãsit altã rimã, ştiu. Moartea sufletului

mi se pare fortat pe alocuri. cand citesc obsidian in poezie, mai ales intr-una care vrea sa fie naturala. si desi nu-mi place sa recunosc are si BG dreptate cu faza cu farasul. dar nu e un text rau, doar perfectibil.

Ce "rece și neasumată"? E rebut, nu? Las', să fie! Am făcut și... țurțuri, degerături scriind-o, după unii sonetiști de pe-aici.

Nu mai comentez deloc la textele mele. N-o să-mi opresc totuși comentariile, decât dacă o să mai fiu hăituit de unii și de alții.
Mi s-a spus să nu explic textele. N-o mai fac, oricâte provocări ar veni.
Faceți ce vreți cu vorbele. Dialogul nu mi se pare deloc constructiv.

Leonard Ancuța, mulțumesc. O să mă gândesc
la o altă exprimare. "Obsidian" era întunericul , senzația scufundării mele în increat, în matriciala iubire.

De acum înainte la comentariile mefiente ale colegilor "sonetiști" de pe site nu voi mai răspunde. Tupeul lor este unul deosebit, rareori întâlnit în alte părți. Jigniri oribile.

Când postezi un text public vei primi păreri și pro și contra. Acum în funcție de personalitatea pe care o ai e posibil să iei totul echilibrat sau nu. În cazul meu recunosc, când am început să postez pe site acum 20 de ani și m-am trezit cu sfaturi să merg să mai citesc, să scriu mai rar și să gândesc mai mult, că ce scriu e prea direct, prea sărac în imagini și că nu există insights, am fost extrem de dezamăgit și supărat - cu atât mai mult cu cât în viața reală câteva personaje îmi spuneau exact contrariul. Dar, aveau dreptate. Motiv pentru care am avut grijă să nu îmi șterg primele texte postate aici ca să mai pot râde uneori de mine.

Despre textul de față: cred ca ai un discurs mult prea direct, în sensul că nu pot spune că am citit ceva care mi-a rămas în minte, care m-a lăsat pe gânduri sau care mi-a creat o stare. Pare o descriere rece ușor ciuntită de simboluri. Să nu mai vorbesc de versul ăla cu „ne împerecheam” care sună total nepotrivit în contextul stilisticii pe care încerci să o abordezi. Singura strofă care mi-a atras atenția e cea cu numărul 4, care curge firesc, fără prețiozități, și care pare să construiască ceva (ce nu se mai construiește din păcate).

Acum câteva zile spuneai mi se pare că poezia ta nu e una clasică și că tu ești mai modern sau mai urban. Lucru care e foarte în regulă, doar că nu te încadrezi nici acolo, după părerea mea. Pe alocuri, citindu-ți textele, am senzația că în contextul poetic nu ai un vocabular clar, finisat, pentru că de multe ori există discrepanțe între anumite expresii și imagini. Așa că spun și eu ce mi-au zis alții mai demult: mai citește, mai scrie, mai taie, mai aruncă la coș și vezi ce rămâne.