Poezie
Cândva iubirea ne era salvare
1 min lectură·
Mediu
E tristă ploaia care cade-ntruna,
E trist și satul, căci a obosit,
E înghețat orașul, cade bruma,
Iar eu m-acopăr cu un asfințit.
Cândva iubirea ne era salvare
Și eram frați toți oamenii frumoși,
Mergeam la hore-n zilele cu soare
Și la biserici ne strângeam pioși.
Cândva în toată lumea era pace
Și nu erau nici lacrimi, nici Covid.
Acum Pământul ca de boală zace
Și noi avem în suflete un vid.
Iar cade ploaia, iarăși vine toamna
Și norii ne privesc pustii și goi,
Din când în când, se-aude, iar, alarma:
Sfârșitul lumii zboară peste noi.
011.076
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 97
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Dinulescu Carmen-Alina. “Cândva iubirea ne era salvare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dinulescu-carmen-alina/poezie/14165949/candva-iubirea-ne-era-salvareComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Super tare. Parcă are inflexiuni din creațiile lui Păunescu de la Flacăra. Ba parcă mi-a adus aminte și de versurile lui Bacovia despre toamnă, cu dangăt metalic de clopote și pustiu. Oricum, Adrian Păunescu îl iubea pe maestrul Bacovia, eu mai puțin, doar anumite poezii, alese pe sprânceană. Ca de obicei, ai reușit cred să-mpuști o friptană de iepure, textul are precum siguranțele alea vechi din ceramică tensiune, vine din contradicția dintre iubire și spurcăciunea de Covid, între cei doi poli luminează girofarul ambulanței, sau al salvării, cum vrei s-o iei, doar că nu-i salvarea care vine din iubire, ci direct de la UPU. Pe asta cu alarma n-o știam, pe la noi nu s-a pomenit încă așa ceva, doar o dată, acum o lună mi-a sărit inima din loc când de la primărie a țârâit o secundă sirena aia ca o cască de hitlerist. După aceea a tăcut. Dă-o-n puii mei.
0
