Poezie
deopotrivă
2 min lectură·
Mediu
după acel orgasm
la doar 21 de ani ai ei
îmbătrâni brusc
până și lacrimile
îi încărunțiseră
veți vrea să știți
ce mai face el, cel care
ei, bine, este un prunc
sau măcar ideea
flutură victorii iluzorii pe praguri
de bordeluri și
plătește vina acelui orgasm
cu propria-i eternalizare a copilăriei
o cale iertării ar fi sinuciderea
zic unele voci, absolvind la propria lor vină
încă neconsumată
o cale împăcării, zic preoții oricărui absurd
o cale crimei și a fugii, presupun gardienii moralei
dar el, nu și nu
se prosterna la umbra unui copac anume căruia
i se adresa cu apelativul
copaca mea cu rădăcini fragile
bătrâna
și azi mai târâie șoșonii pe alei pierdute
adună frunze galbene mărturii
prezumtivelor rădăcini
ce bine ar fi fost să nu fi fost
acea mare iubire iluzorie ca orice iubire
ce rău să nu fi fost, deopotrivă
l-a întrezărit după vreme doar o dată
ea foarte foarte bătrână - el din ce în ce mai prunc
și un orizont deșertifica înverșunat cerul din care
nicio frunză nu mai venea înapoi
veți vrea o morală după toate astea
un happy-end ca-n filmele de succes
îmi pare nespus de rău că-mi pare bine
niciun prunc nu s-ar fi născut
altfel
001227
0