Poezie
Spina Christi
2 min lectură·
Mediu
Sunt din toate câte puțin, din picături de ploaie, din soare
Din pământul azvârlit deasupra sicrielor, din rugăciune
Din lemn de cruce, din vânt, din ghebe, chiar din tine
Din razele care trec printre crengile copacilor și cu care pot tăia
Pâinea, sufletul, sunt parte din cei care fură cireșe, inimi
Din scaieți, din mâlul cuiburilor de rânduci, chiar din tine
Din măreții și nimicuri, din iarbă, din flori de mucegai
Din căușul bunicii cu care potolea setea tuturor copiilor
Când ieșea la poartă cu găleata plină toți alergau la ea ca la Mesia
Din grâul cu care se aruncă deasupra mirilor, din spori de păpădie
Din cuvintele șterse de pe foile mototolite, din zăpadă, din mere
Din păsări în colivii sau libere, din pene, din zborul însuși, chiar din tine
Chiar din tine, tu cel care citești acum, din mâna ta, din mirarea ta
Care se prelinge pe acest poem ca sudoarea pe fruntea tatălui meu
Din toate teiubescurile spuse, nespuse, din noduri în gât, din râuri de lapte
Care-mi trec prin artere ca niște plete lungi, îngerești, și pe care le țin ascunse
Așa cum o femeie măritată își ține farmecul doar pentru un ins anume
Mă spală zi de zi de neghină, de trecut, greșeli, defecte, chiar de tine
Sunt o înfiorare de spice, cântec de greieri, un zgomot de fierăstrău
Într-o pădure neștiută de nimeni și pe care nimeni nu-l aude
Sau îl aude și-l ia cu el la spinare, așa cu acreală precum un copil
Care-și cară ghiozdanul, sunt făcută din rumeguș, pilitură de fier
Din mărunțișul din cutia milei, celule, așchii, teci goale, chiar din tine
Din luciul Lunii în ochii mamei, din cuțitul cu care mă hrănea
Sunt un culcuș, o iesle în care multe minuni se pot întâmpla
Viața, moartea mă limpezesc în tot felul de oameni, unde sunt, cine sunt
Mâinile frământă singure, nu trebuie să le explic cum să plămădească
Așa cum nu trebuie să le explic picioarelor drumul spre casă
E ceva în sânge, un fel de cenușă, după care merg și merg
033.658
0
CM