Pe genunchiul ăsta s-a mai așezat cineva

Pe genunchiul ăsta s-a mai așezat cineva

Și tremură de incertitudine
Așa era pe-atunci

Incert ca momentul în care pieptenele din os trecea prin păr
Iar noi strângeam din dinți

Incert ca A-ul de pe coada lingurii
A-ul ăla mare înecat
De la doctor

Incert ca vorba mamei
Hai spune-mi ce ai făcut că nu se întâmplă nimic
Iar genunchii se înmuiau ca pâinea în lapte

Incert ca stiloul chinezesc din clasa întâi
Și ca privirile colegilor din ziua premierii

Pe genunchiul ăsta s-a mai așezat cineva

Incertitudinea a devenit siguranță

Artemis zâmbește

Tati se face o șină de poezie pe care învăț să merg de-a bușilea
Din oraș curge proaspăt ca dintr-o maternitate

Iar eu sunt zveltă ca o rimă albă

Poemul ăsta are riduri de nou-născut
Poemul ăsta se roagă în locul nostru
Poemul ăsta n-are aripile smulse

Tati e cel mai fericit vers

Pe genunchiul lui m-am așezat
Și n-a mai tremurat niciodată