Poezie
zile tot mai subțiri
2 min lectură·
Mediu
am scris despre tine ca despre o pisică
retrasă mută întinzându-se leneș în înserare
un apus
pe care îl vedeam printr-un ciob de sticlă
mată
un ochi de ciclop făcut
dintr-un borcan pentru dulcețuri
peste care ca o pojghiță
s-a depus îndoiala
în straturi care au mucegăit demult
la tine pe retine
se reflecta ca un far năpădit de iederă
de musculițe și fluturi
câtă liniște
câtă suavă liniște
e înainte de
în timp ce
și câtă deznădejde
îmi pusesem un fel de apărătoare de vânt
un fel de mască de celuloid
prin fantele ochilor treceai tu
o pisică legănându-se
care toarce
zile și zile
tot mai subțiri
deșirate și colorate
un fir de borangic întins între două creste
și toată prăpastia dintre noi
ghicindu-se dedesubt
am scris despre tine ca despre un linotip
căruia îi plăcea forma literelor în timp ce curgeau din pâlnii înalte
de ebonită
ca despre un corp dur
care-ți aterizează drept în moalele capului
despre tot spațiul care întotdeauna rămâne când te îndepărtezi
pe care-l dislocă absența ta remodelându-l sub forma unei perpetue eșuări
a celui ce așteaptă
am scris despre tine și tot nu am reușit să mai plâng, nu
pisico,
până la urmă, cel care pleacă e cel care pierde
și punct
și tot așa
de pe un nor cu două camere
cu vedere la stradă și la salcia de peste drum
când tragi din lungi țigarete de chihlimbar
de opiu și nicotină amestecate de-a valma
curva asta de viață
ți se pare extrem de frumoasă
un tramvai galben
de la fereastra căruia îți face
o mireasă
cu mâna
orele în care stai cu bărbia sprijinită în căușul palmelor
și taci
sunt cele
pe care tu le înțelegi
cel mai bine
mai intens
și care contează
cu adevărat
052.242
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- marin badea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 295
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 60
- Actualizat
Cum sa citezi
marin badea. “zile tot mai subțiri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-badea/poezie/14159875/zile-tot-mai-subtiriComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
În acest text, ca și în altele, e un OM care scrie Poezie și de la care toți putem învăța sinteza, mesajul, colapsul emoțional, tot ce înseamnă, până la urmă, impactul cu un poem adevărat!Stea!
0
mi-a plăcut starea asta de ” zile tot mai subțiri”,
” un ochi de ciclop făcut
dintr-un borcan pentru dulcețuri
peste care ca o pojghiță
s-a depus îndoiala
în straturi care au mucegăit demult”
relatez total cu ciclop-ul făcut din ”borcan pentru dulcețuri”
folosesc și eu într-o poezie ”ca un mucegai de brânză albastră”,
am mai citit și la altcineva pe site, cred că ”mucegai nobil”
a dat ”mucegaiul” pe tot situl :)
sărbători fericite, și multă inspirație! maria
” un ochi de ciclop făcut
dintr-un borcan pentru dulcețuri
peste care ca o pojghiță
s-a depus îndoiala
în straturi care au mucegăit demult”
relatez total cu ciclop-ul făcut din ”borcan pentru dulcețuri”
folosesc și eu într-o poezie ”ca un mucegai de brânză albastră”,
am mai citit și la altcineva pe site, cred că ”mucegai nobil”
a dat ”mucegaiul” pe tot situl :)
sărbători fericite, și multă inspirație! maria
0
Gela, Maria, sărbători cu bine!
0
“Zilele care contează cu adevărat” sunt cele care au încorporat pasiunile, hobby-urile, vocațiile şi creațiile generatoare de prea-plin, deplinătăți şi motivații, cele în care au apărut succesele şi cele în care s-au concretizat sensurile şi obiectivele.
0
Răzvan, an bun! Mulțumesc de semn.
0
