Poezie
scriu
1 min lectură·
Mediu
scriu pentru zilele care au rămas
pentru prieteni și pentru prietenii care
mi-au întors spatele
am acceptat și asta decât nimic
și am scris
pentru cei citiți ca la slujbă
pe numele lor am scris
i-am adus în față
fața curată a lumii
și nu m-au mai cunoscut
am scris despre
cum e să fii deschis dar
să nu știi cine dă buzna să-ți spargă inima
această ușă din carne de om
mai puțin rezistentă la nepăsare
la interese la boala orgoliului
întreținută cu oxigen
am scris în somn în vis în coasta bărbatului
iubit cu măsură întreagă
cu toate cuvintele posibile
pe toată mișcarea de rotație a pământului
în jurul soarelui și în pătrarele lunii
cu ziua de lucru plătită prost
cu nervii încordați și
lehamitea scandalurilor politice
am scris cu înjurătura unui meci pierdut mereu
cu mâna fetei morgana pentru o iluzie în plus
că viața ar fi ultima frontieră de care voi trece cu fruntea senină
am scris până m-au durut buricele degetelor
și tot nu m-am învățat minte
073.251
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 172
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “scriu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14159053/scriuComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IPDistincție acordată
Plecasem de la vorba ta
“am scris până m-au durut buricele degetelor
și tot nu m-am învățat minte”
Celelalte nu ţi le mai spun acum
Pentru că sunt prea multe
Care contează şi dor
Ca o pojghiţă de gheaţă peste izvor
Întotdeauna plecăm de la o vorbă bună
În care ne punem o speranţă de adevăr
Cu o fărâmă de iubire
Capătul drumului doar Dumnezeu îl ştie…
Seara, târziu, cărarea lunii apare pe mare
Srigătul pescăruşului, ca o chemare
Colorează punctul din zare
“am scris până m-au durut buricele degetelor
și tot nu m-am învățat minte”
Celelalte nu ţi le mai spun acum
Pentru că sunt prea multe
Care contează şi dor
Ca o pojghiţă de gheaţă peste izvor
Întotdeauna plecăm de la o vorbă bună
În care ne punem o speranţă de adevăr
Cu o fărâmă de iubire
Capătul drumului doar Dumnezeu îl ştie…
Seara, târziu, cărarea lunii apare pe mare
Srigătul pescăruşului, ca o chemare
Colorează punctul din zare
0
OAdomnule Popovici, vă mulțumesc mult.
Recunoscătoare și redacției pentru promovare!
Recunoscătoare și redacției pentru promovare!
0
RR“Scrii” pentru “fața curată a lumii” căreia îi conferi irizații lingvistice, “scrii” ca să te “deschizi” ființei universului, ca să creezi cea mai bună lume poetică posibilă, ca să înlocuieşti “nepăsarea” şi indiferența cu pasiune şi vocație fervente şi ca să “oxigenezi” cu lirism spațiile îmbâcsite ale non-creației.
0
OAtare mulțumesc pentru punctul de vedere.
0
LRMi-a placut textul. In primul rand pentru ca tradeaza o analiza (autoanaliza) necesara oricarui creator de poezie: sa isi constientizeze „de ce”-ul personal al scrisului propriu. In al doilea rand, pentru ca este o poezie frumoasa. Cred ca poti edita unele lucruri, dar sunt detalii care nu fac pagube.
Simt centrul de gravitatie al poemului la „usa din carne de om”, bravo!
Simt centrul de gravitatie al poemului la „usa din carne de om”, bravo!
0
OALivia Roșca, nu pot fi mai bucuroasă decât atunci când mesajul ajunge la sufletul cititorului, mai cu seamă când chiar el este un bun poet!
0
plenar textul este o metaforă,
scris cu remarcabilă râvnă,
pe dreptate recomandat...
Dragă Tyly, mă uit în spatele acestor poeme
și remarc evoluția fulminantă
și mi-e ciudă pe mine că n-am putut ține pasul...
Din inimă Felicitări!