Prânz de noapte...

Vai, Iulia, ai aici o comoară!

Nu am rezistat să nu las un semn pentru eminenta scriere de azi, ... mi-a umplut dimineața de ”prănz de noapte” și ”ștergar ... ”

fiecare liniuță, fiecare cuvințel e străpuns de ”piele creață și fiori ...”

Vai! Frumos a mai scris!

în eng este o expresie ”mind blowing” ”this is mind blowing classic, breathtaking poetry ... ”

In mod special mă atrage partea unde creez moment de prezent prin întrebare/invitație la diaolog,
se naște atăta gingășie și intimitate ... așa parcă dint-o pană,

parcă dintr-un fior, parcă aevea îmbietor deschizi spațiul clasic cu mare delicatețe puțin dulceagă, puțin întrebătoare,

îmi place pănă la lacrimi partea:

” De mai ieri, mersese-o moarte, prin plămânii mei uimiți
Ce zici? Crezi c-oi merge, iată, unde-s oamenii feriți
Cum se spune, stau prin ceruri, joacă șah, se plictisesc
Între morți, adunătură, când tot cheful și-l găsesc:
Tu ești mort? Și eu, pesemne... Ce mai faci? Și ce mai zici?
Ce să crezi, că Raiul, astăzi, se lipește cu lipici?
...”

Merită un cer de stele!


Cu mult drag!

Maria,

Maria,

Eu am scris, de fapt, un poem de strângere din păcate colectivă a regretelor, pentru că e vremea pandemiei și mulți oameni sunt trași în capcana suferinței. Chiar și mai departe. Eu țin la poeziuca asta, pentru că, într-un anume fel, e un fel de refulare, un fel de strigăt către neputință. Din păcate, nu e sigur ce e dincolo, ori ne întâlnim cu toții, acolo, ori altfel, să sperăm că nu vom da decât de binele mult promis, restul e multă fantezie și un fel de strigăt, în context pandemic nemilos.

Uitasem să precizez, am pus în notiță.


Mulțumesc pentru trecere și păreri...

A, da, după cum e precizat și în poezie: ”Prânz de noapte” ”noaptea” înseamnă că, cum să zic, contextul este o noapte generală, pandemică, de obicei nu explic, dar consider util (pentru descifrarea metaforică).

Pe lângă mesaj, am rămas impresionat
de cantitatea textului...
E un fel de invidie ce mă roade,
personal n-am putut scrie niciodată
un text clasic atât de amplu
fără să nu risipesc mesajul pe drum...:)
Poate doar în glosele mele să mai fi putut
ceva asemănător, fără formă fixă
mă simt părăsit de idee ...
Felicitări!

așa se percepe, ca o tâlcuire, penetrare în lumea contrastelor/frământărilor în starea offerită de anumite forțe (sacre sau terestre), care mai degrabă ne inspiră spre a percepe momentul ca fiind o oportunitate, o ocazie pentru reflecție colectivă/ individuală, ...

cu mare ușurință se simte cum creezi spațiu pentru a invita cititorul ” din pandemic” într-o stare de contemplare ...

”suferința” este percepută ca o capcană, însă în realitatea este o oportunitate de a crește din limitările ce ni le cream la nivel individual sau colectiv, …

” Oala plină de smântână și ciuperci de-așezământ
Și un pic de carne fiartă, un-ou de rață și pământ ”

din când în când e bine să stăm și cu picioarele pe pământ, iar pentru asta avem nevoie să ne ”golim” pănă și ”între meri” …

”Să nu îmi aduci smântână pe ciupercile de ieri
Ci mai bine strigă-mi, iarăși, că ești goală între meri” - :)
…
Suferința, - singura cale de a cunoaște ” what is Grace”

Din nou admir măestria cu care scrii și sunt încăntată să te citesc, :)

O duminică frumoasă și cu mult spor!

Cu mult drag!

Maria,

Ștefane, cantitatea, dar și calitativ, în vers clasic cred că vei căpăta și câștiga plusul, dacă lucrezi și în continuare... Mulțumesc foarte mult de mesaj!!!


Dragă Maria, îți mulțumesc din suflet pentru revenire, întotdeauna te-am simțit aproape de mine, da, o să lucrez și în continuare, și în domeniul poezie clasice, pentru că pregătesc o carte frumoasă și nouă... Ba chiar amplă... Până nu o termin, nu cred că am liniște prea multă...

Titlul prezentului poem, că altul mai bine nu s-ar potrivi, la a mea învechită viziune, mai mult decât necesarul corespunde amănuntului conținut... Înnecat în valul rimei de altă dată, autorul î-și adoră amintirile --- cu Suflet și Patos lumesc... Clasicul mereu a bătut Modernul... Fenomenal!!! A fost o mare retrocedare la Natura Scrisului... Mulțam Mult, Dna Poetesă!!! Flagul Sus!!!...

Titlul prezentului poem, că altul mai bine nu s-ar potrivi, la a mea învechită viziune, mai mult decât necesarul corespunde amănuntului conținut... Înnecat în valul rimei de altă dată, autorul î-și adoră amintirile --- cu Suflet și Patos lumesc... Clasicul mereu a bătut Modernul... Fenomenal!!! A fost o mare retrocedare la Natura Scrisului... Mulțam Mult, Dna Poetesă!!! Flagul Sus!!!... Astăzi, în lumina zilnicei alergări fără de răgaz... când omul nu-și apartine nici cât i-ar dori ursita... --- Masa lui de prânz e o fugă care-l înneacă... Doar la ”prânzul de noapte” ar cugeta el într-un mod mai ales, văzându-se, poate, patron a propriei persoane...

Mulțumesc, Valeriu Danalachi!

Cu drag îți pot trimite cartea care va conține și această poezie, probabil dacă vrei vom putea face schimb de cărți. În caz că ai, în depozit, disponibile. Email-ul meu e în căsuța de prezentare, volumul va ieși cred pe începutul anului 2022, maximum, s-ar putea să îl termin mai repede pentru că lucrez foarte intens.

Mulțumesc pentru mesaj, chiar mi-e dorința mea să păstrez, îndeosebi, ce mi-ai spus azi, poate chiar la prefață... :)

APRCIEZ că te-ai străduit pentru cele două mesaje, mult.

Mulțumesc din suflet pentru popas și steluță!
Eu spun să mai rămânem, o vreme, aici, cu râvnă și să continuăm să scriem... Semnul dumneavoastră m-a bucurat enorm!!! Multă râvnă în scris și numai optimism și la cât de multă și emblematică poezie frumoasă!

Cu apreciere și stimă deosebită!

ca e o pasune mare pe care poetii vor sa se intinda si sa se bucure de pasunism. se scria asa in urma cu 50 de ani, se aprecia aa ceva, se si publica si culmea, se si vindea. la kil, ca sa poti cumpara magicianul lui fowles te alegeai cu macar una sau doua carti d-astea. nu vreau sa fiu rau, dar sunt progresist, se canta si acum muzica blues, se mai canta si rock m rol. se mai practica si tango, dar sunt desuete. nu zic ca genul asta de poezie trebuie sa dispara, dar nu cred in poetii care nu vor sa evolueze, sa creasca, sa fie mai mult. asa vad eu poezia, ca o autodepasire, ca o speranta dupa primele trei sperante.

De fapt, mesaj e unul, repetat din a mea ne atenție. În tot cazul, mulțam mult pentru că există așa ființă poetică, și a ei capacitate de a menține scrisul de altă dată --- de la sine, din lăuntrica virtute artistică manifestat... și nicidecum de forța modei trecătoare propulsat...
Mulțam pentru oferirea viitoarei cărți, Stimată Iulia Elize! Desigur, o aveți pe a mea ”Timpuri și destine”. la Chișinău. Din păcate, trăiesc în străinătate... La vară, cînd vin acasă, neapărat vă trimit cartea la Alba Iulia, sau unde spuneți Dvs. Cu mare sinceritate, Vă doresc succese în ale Dvs. viziuni, cu Patos, Potență, și Mare Suflet așternute pe filele Adevăratei poezii !!!

La comentariul lui Leonard Ancuța:

”dar nu cred in poetii care nu vor sa evolueze, sa creasca, sa fie mai mult. asa vad eu poezia, ca o autodepasire, ca o speranta dupa primele trei sperante.”

Părerea ta, stimate domnule Leonard Ancuța, este că dacă scriem, câțiva, poezie clasică de bună calitate și nu poate să o scrie (așa de bine) nimeni, pentru că se scrie, aici, cu anumite rigori stilitice și în stilul acesta riguros, tu poți să zvânturi cu noi și să ne jignești.

În poezia clasică se evoluează foarte mult, de fapt, ca formă, metaforic, notându-ne însă îmbunătățirea stilistică și de esență. Dar care nu se percepe de aceia care nu știu să scrie defel în metru clasic. Pentru simplu fapt că nu stăpânesc tehnica și nu o înțeleg.

Știu că sunt poate invidii, dar le căutăm și le vrem potolite.

Sunt locuri literare de deosebit prestigiu care, de exemplu, apreciază poezia clasică și... să pot să îți spun, dragă Leonard, foarte bine, încă, un secret: Poezia clasică nu se va demoda niciodată, cum de pildă nici clasicii, de pildă, din literatura română și nu numai... Apoi, dacă dumneavoastră nu înțelegeți poezia de mare echilibru în formă, așa după cum a scris Eminescu, de mare finețe, nu înseamnă că noi, aceia care o scriem, și noi, suntem niște stupizi sau niște ”zvânturabili”.

Glasul formei clasice, atât în poezie (prin poezia clasică) dar și în roman, stilul acela normat, în care mai scriem unii, nu se va demoda niciodată, ci doar mocirla, limbajul obscen, în care unii mai scriu... ca să prindă la public. Și care se va perima, în timp, aceasta ca idee clară... Peste timp, știți ce? Oare? VA RĂMÂNE NUMAI CALITATEA!!!! Iar poezia de subzistență, va cădea în ridicol, după părerea mea. Poezia cu formă slabă, literatura comercială și de calitate îndoielnică și de subzistență, nu va fi pomenită niciodată pe nicăieri, pentru că este sub formă de tip subclasă și va fi subclasată.

Părerile mele personale, desigur, vă pot asigura că numai calitatea va rămâne, însemnând și forma de structură clasică (poezie în formă fixă, tipare clasice (sonet, teatru liric), care pot fi și îmbogățite, dar nu prin subclasă, proză scrisă după rigori și în stil asemănător clasicilor, după tipare clasicizate) este o literatură care va rămâne mereu meritorie și va fi apreciată valoric (pentru că este high-class și nu de sertar).

Părea mea sinceră e că, de pildă, literatura subclasată va dispărea și noi, cei care scriem, Azi, SUNTEM DATORI, MULT, CU VALOAREA ȘI CALITATEA!

*

Pentru Valeriu D.

Domnule Valeriu Danalachi, vă rog mult, în caz că doriți cartea, vă rog să îmi scrieți un mesaj, pentru că eu acum scriu la ea, urmând cât reușesc de repede să apară. Cartea o să aibă cam 500 de pagini, e o încununare de mult efort, adun unele mesaje de la prieteni, la începutul ei. Dacă este posibil, aș folosi și mesajul dumneavoastră, foarte selectiv am ales, directorial, anumite mesaje și păreri cu privire la textele mele, de la scriitori care m-au tratat cu respect, hotărând să le inserez la începutul materialului. Aștept un email, dacă se poate! Sau un semn bun, dacă doriți!

Și încă ceva am mai vrut să subliniez:

Eu spun, domnule Leonard Ancuța, să lăsăm posteritatea să decidă, se preferă forma clasică, forma verificată de atâtea generații, sau literatura comercială????

Să lăsăm, pe ei, să decidă...

Poemul are o forță viscerală și o scena aproape ritualică — un amestec de foame, trup, dorință și gol. Va jucati cu simbolurile hranei, cu carnalul și cu vulnerabilitatea în același timp în care dv creati o senzație de sfârșit iminent, de decădere lentă și sacrificială.Iubesc finalul poemului, da , iart versul final e devastator: „Cred... Murit-am într-o vineri, sau mai mort sunt miercurea.” — aici simțim o confuzie temporală, dar și o resemnare absurdă în fața morții continue. Nu mai e o singură moarte, ci un ciclu.

Mulțumesc, Erika. Nu sunt așa de bătrână, am doar 45 de ani, îți dau voie să mă tutuiești, de fiecare dată, și tu scrii foarte bine, de multe ori sunt ”sub radical„, față de unele prezenețe inspirate, la cele 46 de cărți ale mele te respect foarte mult și îți doresc să mă depășești. Apreciez foarte mult că ai trecut, și cu maximă prietenie îți doresc să ai numai împliniri, în augmentare... Și sunt Iulia (Lua). Îți doresc să ai un drum mereu favorabil și foarte ascendent...

Unii se gândesc că dacă ai multe realizări, musai că nu îi ”lași” și pe alții sau că ești invidios, așa fac ei, însă cu cât suntem mai mulți, atunci perioada literară câștigă, sau de fapt toată lumea... Mulți sunt invidioși și nu înțeleg că de fapt calitatea înseamnă colegialitate și larghețe, și nu invidie.

Cu multă prețuire, Iulia, îți mulțumesc că ai trecut!!!!

* Nu zic că scriu mai bine decât mulți colegi de-ai mei, dar mă refeream la realizări foarte palpabile. (Cărți românești și internațional),