Poezie
inflatie
de fiecare parte, graffitti
1 min lectură·
Mediu
de curând, locuiesc pe latura de sud a orașului
alături de trei labradori și un baset. din când în când
culoarea semaforului pare un experiment de numere întregi
atârnate în jurul acelorași bucăți de asfalt
o perspectivă a unui observator imaginar
dintr-o altă constelație. de curând, locuiesc
pe latura de sud a orașului alături de trei sute de labradori
și o sută de baseți. o ambiguitate similară
e târgul propus când toți devenim evident conectați
într-o reclamă de fond, un multivers matlasat
cu prea multe origini, angoase. de curând, locuiesc
pe latura de sud a orașului alături de trei mii de labradori
și o mie de baseți. totul se compară cu matematica chinuită
a unui puști pistruiat sau a unui fel de pește balon
o capsulă și solzi adăpostind un număr infinit de idei asamblate.
de curând, locuiesc pe latura de sud a orașului
alături de trei milioane de labradori și un număr relativ de baseți.
adesea aplaud. adesea strig încurcat. adesea
strâng în mâini capetele zgărzilor într-o căutare de sens
benzile viu colorate
084.012
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mondea Adrian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 174
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Mondea Adrian. “inflatie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mondea-adrian/poezie/14157548/inflatieComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
...mulțumesc pentru semn și steluță / multă bucurie în suflet / cer senin
0
Cu cât „asamblăm” „idei” mai multe, mai inedite și mai non-conformiste, cu atât „căutarea sensurilor” asimilează exponențialul, prodigiosul, motivațiile și perfectibilitatea și dă hiperbolă ființării, iar atingerea sensurilor ne augmentează dimensiunile, matricile și potențialitățile.
0
mulțumesc de semn / ca de fiecare dată onorat / cer senin
0
am adormit pana la sfarsit.
fara suparare.
fara suparare.
0
mi-a placut, mai ales spre final.
se pare ca stii sa scrii.
se pare ca stii sa scrii.
0
multumesc de semn si de apreciere / onorat
0
nu este nici o problema / vă înțeleg / e un obicei... inspirator:)
0

Da, cam așa este și cu viciile umane, cresc vertiginos... dar, Doamne ferește de o constelație de constelații ale inflației de orice fel, în oricare sens!
Felicitări pentru o astfel de abordare!