soiuz 11

Urmăresc de mult acest autor. Are profunzime, stil, fluiditate, har. Sentimentul pe care-l am, citindu-l, e că versurile sunt deja scrise, autorul facând doar gestul elementar de a le scoate la iveală, ca un mag, de undeva, din cutele adânci, dramatice ale realității.

Sunt câțiva autori, din care am selectat un text, două, ca fiind reprezentative pentru stilul lor, și le-am fixat pe o tablă a valorilor. Ex: Octavian Soviany, Ioan Es. Pop, Cosmin Perța, Iulian Poetrycă, etc.
Din Emilian nu am putut selecționa ceva anume, pentru că el e de o ubicuitate fantastică: se află peste tot, în spațiul lui liric, și este unic, în același timp. Poezia lui este, în totalitate, un fir continuu de secvențe de viață. Îmi sugerează, de fiecare dată, un exercițiu de gimanstică ritmică, în care controlul accesoriilor: mingi, panglici, cercuri, etc, sunt manevrate cu o precizie milimetrică, iar prestația, în sine, e o adevărată prestidigitație.

De fiecare dată îmi spun: cu ce ar putea să mai vină în plus? Și, totuși, de fiecare dată găsește resurse să se exprime, e uimitoare capacitatea lui de a trage realul în versuri ductile, pertinente, firești, cu o prospețime mereu reînoită. Omul ăsta e o sursă inepuizabilă de poezie adevărată.

Rareori găsesc autori care să-mi depășească exigențele, încă să mai și fie constanți în evoluție. Emilian reușește asta cu o abilitate ieșită din comun. E abonat veșnic la primul loc în ierarhia preferințelor mele.

Onorat și surprins de generoasa ta apreciere. Contează enorm, pentru că, după cum spun mereu, dacă un singur cititor rezonează, atunci scrisul meu și-a atins scopul.

... o eroare, din fuga tastelor: trebuia scris ”reînnoită”. Scuze!