Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

O meditație în amurg...

2 min lectură·
Mediu
Admir cum ceru-n aur se schimbă la amurg
Și cum, pe scări în flăcări de nori, seara coboară.
Cu-aripi de vis fantastic, eu urc spre Demiurg
Și-L rog să-mi țină-amurgul pe loc, așa... 'ntr-o doară...
Primirea, dacă-o merit, atunci, din întâmplare,
Poate chiar seri mai lungi I-aș cere să-mi ofere
Și chiar apusu-n răsărit să-mi mute, cu-o sfântă îndurare,
Căci o mutație e-un fleac și-i modă cu repere,
Iar prelungirea-aș face-o cu zbateri pământești,
Blocând zeci de erori din vechile deprinderi
Cu zboruri în zigzaguri ori salturi mari, vulpești,
Spre-a deruta capcane de ucigașe prinderi.
Aș fi mai doct în predici cu fiecare-n parte
Schimbând banalu-n geniu și-aș stinge avalanșe
Să-nfrunt amare valuri cu-imersii dulci, aparte,
Iar coapsa îndoielii aș frânge-o-n mari revanșe.
Stihiilor hidoase, dospite-n vrăji intruse,
Din smârcuri cu zănatici ce vor schimbarea lumii,
Le-nalț ziduri de raze ce ard porunci impuse
De cei cu chipuri hâde ieșiți din smoala humii.
Trăind pățănii multe, scăpat de ele-odată,
Primul efort l-aș face să smulg mulțimii blânde
Vrăjiții ochelari ce toate-n roz le-arată
Far-a vedea prăpăstii de trupul lor flămânde.
În lumea zguduită de-o gravă nebunie
Ai azi o misiune de jertfă și credință
Care-n dureri ți-impune o mare datorie:
Să lași ceva în urmă, la toți de folosință !
Glen Ellyn, 1 iunie 2021
011.399
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
215
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Petru Balan. “O meditație în amurg....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14155830/o-meditatie-in-amurg

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
Ar fi necesar să pliem pe “lumea zguduită” de seisme existențiale, în care de socializări s-au fixat virulențele, adversitățile, duplicitățile şi intoleranțele, o lume mai bună şi mai superioară, captând iubirea, iertarea, empatia şi eufoniile, condusă de samaritenii inoculând în oameni convertirea.
0