Poezie
să mă duci la Paris
1 min lectură·
Mediu
Să mă duci la Paris
să ne înșirăm clipele
de azi noapte
pe jos ca cerșetorii pe Champs Elysees
Turnul Eiffel să se încline
ca turnul din Pisa
gentil dar periculos
când tu îmi străpungi trecutul
cu amintiri dintr-un viitor ce mă strigă pe nume
Caii din tablourile din Louvre
suspină
femeile alea voluptoase te doresc
iar bărbații se uită după mine
pălăriile alergă haotic peste ochi
fluieră și pomii și se dau jos de pe pânze
iarba se topește și cresc tot felul de
obsesii
Bretaua cade grea de pe umărul meu
Țoalele se duc în infern
Se vede Senna și curge
plânge și se plânge
în liniște sub mângâierea bărcilor
cum liniștiți se plimbă ochii mei
într-ai tăi cu pași mărunți
Bezele pe buze
Sărutul cafelei îmi amintește
De buze care se strâng
în brațe, goale și simple
să mă duci la Paris
de când am închis ochii
până ne-am construit – UNUL
sub aceași privire divină și de vină
din grădinile Versailles
inundate de pașii tăi simpli
când vii așa spre mine
mă duci si mă lasi pur și simplu
goală
în Paris.
041502
0
IE