Poezie
se mai întâmplă
2 min lectură·
Mediu
durerea a lăsat rădăcini peste tot
ca vița de vie
doar mamei îi pot spune șoptit
spune-i să nu mai vie, spune-i să mai vie
cum poți îngropa amintiri
dacă după ce le arunci la groapă
îți amintești groapa
aerul e usturător
frumusețea e de lăsat la apă
ultima dragostea pleacă
pleacă așa cum vine teroarea
pleacă și doare
ochii mei scot fibrele din covoare
pe la alte case se trântesc uși
de sărbătoare de bucurie
doar mamei îi pot spune șoptit
spune-i să nu mai vie, spune-i să mai vie
sunt într-un alt anotimp
într-o beznă grena
lumea e toată numai urzici
și picioarele mele foarte triste
sunt un concert cu cele mai urâte
artiste
și încă ceva
încă ceva
nu mă luați cu iarna cu timpul care
vindecă
cu fabuloasele mele puteri
nu mă luați de-aici nici azi nici mâine
nici ieri
nici cu bomboane miracol
nici cu reni
nici cu acel cuvânt
pe care l-am inventat
pentru noi -
vulturieni
nici cu un câine de companie
pe care l-aș boteza Cisco
și totuși ce puternică sunt
sunt o femeie nerușinată care citește
(cu
furie)
Luceafărul pe muzică disco
(un altfel de Luceafăr,
ales dintr-o mie)
doar mamei îi pot spune șoptit
spune-i să mai vie, spune-i să nu mai vie
din groapă la cer din iubire la ger
din urlet în ecou la mama din nou
044.582
0
cu rădăcini în firea ta suavă de poetă...
Am recitit și am găsit și alte valențe,
un poem "multiplu" aș spune,
de pus pe rana nefericirii,
clamezi zadarnic propria nefericire,
poemul tău ne dă beatitudine...