Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Dintr-o mie şi una de iubiri

(Filozofia lui pas desculţ)

2 min lectură·
Mediu
Din când în când, pe fereastra mea vin nişte porumbei
Şi mi se bagă în suflet unde zboară prin biografia mea
Cel mai mult le place-n copilărie
Acolo unde eu, fratele meu şi sora mea
Adunăm într-o traistă ciuperci şi măcriş
Din pădurea de mesteceni de peste Criş
În ceşcuţa Azi
Timpul adună viaţa
De la A la Z
Spune tu dacă
Primăvara este da
Ce va fi vara?
De dimineaţă
Am o senzaţie de sâmbătă
Şi nu e decât miercuri spre joi
Gânduri vechi în haine noi
Filozofia lui pas desculţ
Prin stropi de rouă
Mi s-a urcat la cap
O lume de nunţi în poduri
Cu noduri marinăreşti şi coduri
Cât să vezi şi să crezi
Că nu visezi
Păsările dadaiste şi-au făcut cuib
În podul casei cu iederă
Prima crenguţă,
Din Psalmul 103
Talica cumi
Aramaica
Ai căzut? Ridică-te!
Zilnic, un bine
deunăzi, mi-a căzut în cap un zar imaginar
şi-a înfipt un colţ în vârful capului
într-o poziţie imposibilă
şi-a stat aşa până când am băut prima cafea
aburul cafelei şi-a făcut efectul de lampă a lui Aladin
şi-n gaura lăsată de vârful zarului
au crescut, ca într-un cuib,
o mie şi unu de pui de poveste
Plouă în Tomisul meu bătrân
Cu bulbuci pe caldarâm
Joc secund de clipe cu năluciri
Dintr-o mie şi una de iubiri…
Constanţa, Joi, 19 noiembrie, 2020
(De ziua mondială a filozofiei)
031.625
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
232
Citire
2 min
Versuri
45
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan-Mircea Popovici. “Dintr-o mie şi una de iubiri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/poezie/14151242/dintr-o-mie-si-una-de-iubiri

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
Intervalul existențial cuprinde trecutul, prezentul și viitorul „de la A la Z”, A reprezintă nașterea, iar Z moartea, între ele ne construim viața apelând la liberul-arbitru, conform cu aptitudinile, activitățile, întâmplările și potențialurile noastre.
0
@cont-sters-55051Cont șters
... cu bucurie pe caldarâm, ...”

Îmi place mult această scriere, Domnul Ioan-Mircea.

Transmite așa o stare de împăcare, o stare de disoluție totală, ... și parcă tot ce a mai rămas în starea Poetului este poezia, ...

În plus execuția dintre combinația strofelor libere cu strictețea haiku-lui se balansează dând naștere unei compoziții unice, ...

Arată bine de tot și,
” Filozofia lui pas desculț
Prin stropi de rouă, ... ” cum vi (”mi) s-a urcat la cap” , ...

Felicitari!
0
Mulţumiri cu iubiri la toată lumea
Şi cu urări de prietenie, întru bucurie
Cum îmi uraseră mie gemenele
Iulia Miruna şi Simona Alexandra Popescu
Şi Maria Gheorghe din Montreal
Undeva-cândva

Azi aş pleca de la vorba Păstorului cel bun
Care se potriveşte cu vorba mea
Eu sunt 10 tu eşti 11

Spirala ţărmului înalt, fereastră deschisă spre Infinit

Potrivirea fiind dată de Ioan 10, 9-16
Al 7-lea anotimp s-a născut dintr-un Tymp
Despre care-ţi vorbesc singure locurile
Şi oamenii lui, născuţi din zvonuri şi istorii
Dacă este să le luăm după importanţa lor
Zvonuri ar fi multe şi nu întotdeauna bazate pe adevăr
Istorii mai puţine şi cu mari lipsuri
Motive şi scuze se găsesc întotdeauna
Mai ales la noi, românii, la care, metehnele
Îşi cam fac de cap,…

Şi acum să revenim la oile noastre
Dacă te uiţi pe pagina mea de poezie
Cu versuri şi cu fotografie
Cunoscută sub numele de facebook
Vei vedea că ceasul dulapului cu 5 uşi
Arată ora lui Pi de dinaintea orei lui Pitagora

Când locuiam la Voivodeni
Un sat de şes despre al cărui istorie
Îmi vorbeşte Doamna Corina Bătrâna
Într-o scrisoare venită pe plaja mea
În ulciorul de Histria, scos pe plajă de-o furtună
Istoria-i lungă şi se leagă de cartea

https://www.libris.ro/matusi-fabuloase-si-alte-istorioare-bucurestene-vre978-973-645-603-9.html

Lumina Aradului a ajuns la Mare
Cu Jumătate de Infinit, sămânţă de căutare şi aşteptare,…
Cu i mic crescut din sămânţa de floare albastră

La început a fost un Cuvânt
Cuvântul acesta s-a numit Iubire
Sămânţă care a încolţit ca o ghindă
Din care a crescut un stejar
De care am uitat
Când mi-am adus aminte
Trecuse un secol şi încă ceva
Stejarul s-a umplut de cântec,…

https://www.youtube.com/watch?v=bTpr3WNUgKI
0