Toamna-a coborât în suflet flămândă,
Ca un licăr de cer sângeriu, nestemată,
Cu jarul pe glezne rubiniu-și colindă,
Aducând aminitirile moi, de-altădată.
Mireasa ruginei, cu coapsele-n iarbă,
Mătănii desculțe își sfâșie-n ploaie,
Tăcerea-n alb-negru cutreieră oarbă,
Din stihuri prelinge arsura pe foaie.
Și-și pierde amurgul din ochii icoanei,
Cu îngeri ce-aduc în gene licoare,
Suspinele biciuie în inima doamnei
Cu gusturi amare din putredul soare.
Veșmintele reci troienesc la hotare
Și fumegă ziua aștenută-n ștergare!