azi îmi fac o fotografie de pus pe piatra funerară

palid ca bogart în big city blues trec pe stradă printre femei coafate de grenada unui vis umbra mă sprijină de subsioră până ajung într-o după-masă la alcoolicii anonimi aici mi se promite o transformare miraculoasă și c-am să scap de melancolia cu miros de pelin până mi se arată cum se transformă vinul în apă și alte minuni umbra îmi desenează conturul cu cretă albă și parcă din mine se deschide o fereastră plină cu păsări fluturi și pomi înfloriți imediat apare și fotograf care face poze la minut în rândul din față iau loc toți cei care mi-au supraviețuit în rândul din spate sunt mulți pe care nu i-am cunoscut la mijloc pe scaun stă umbra mea în costum la patru ace pe umeri cu un stol de porumbei din buzunarul de la piept scoate o hârtie din care citește că i-am lăsat ei toată averea mea perfuziile cu bere și ciclofosfamid pansamentele pe care am scris cu sânge un poem fără sfârșit umbra îmi pune ca niște palme lacrimile ei la ochi dar ochii sunt parcă atât de departe de mine cum sunt tălpile lui yahwe de stația orbitală мир fotograful vine și îmi arată o fotografie cu un chip nerevendicat de nimeni eu mă întreb dacă e giulgiul din torino fiindcă nici cel din poză nu are umbră nici trup