emergency room

Mi se pare o viziune distopică să consideri „lumea aceasta ca un spital”, ca și cum toți am fi bolnavi și bolile ar acapara existența, suntem mult mai mult decât atât, căci elementele din matricea noastră existențială și-au însușit potențialități, vocații, creații, reușite și calități deosebite.

Mi-a plăcut mult imaginea despărțirii lumii în două : pe de o parte spitalul "cu ferestrele veșnic deschise" gata să înghită alți muritori și pe de cealaltă parte "medicii cu voci de oțel" imunizați la suferință, trăind " într-o dimensiune
unde nu există durere...". Personal mi se pare o realitate plină de veridicitate, această delimitare tăiată strict în două.

mulțumesc poetului emilian pal pentru generoasele cuvinte, sunt onorată și recunoscatoare! într-adevăr, poezia este despre a simți, să nu uităm niciodată...

răzvan, mulțumesc pentru analiza interesantă... din păcate, lumea chiar este distopică... noi suntem poeți/artiști, nu moraliști/filozofi... operăm cu alte paradigme...

mulțumesc neobositei redacții pentru evidențiere, sunt onorată!

mulțumesc, gabriela, pentru frumoasele cuvinte...
o realitate mult prea dură, din nefericire...

Un text frumos, reusit. Poate ca daca nu era emilian nu il observam. Si chiar are dreptate cand vorbeste despre taietura aproape chirurgicala a strofelor. Poemul reuseste sa creeze un crescendo, o stare de tensiune care se elibereaza in final printr-o imagine foarte frumoasa.

Dan, apreciez comentariul tău măgulitor, pentru care îți mulțumesc mult!
ai dreptate, e o tensiune pe care am încercat să o sublimez prin creație...
de aceea există poezia, pentru a transforma urâțenia vieții în ceva (cât de cât) suportabil...