Poezie
mim
2 min lectură·
Mediu
Un simplu mim
în clipă care trece,
când steaua ta
se-anină
tremurând pe-o cracă,
când sânii albi și goi
drum taie
în noaptea ‘ngemănată,
doar ea, privirea
pe frunte-ți trece,
degete de gheață!
Polenul zămislit
în dimineți senine,
cu aur îți va umple
desagile...străine
de-ai ști trăi,
dar vai,
uitat-ai să strivești păcatul,
nopților cu lună plină!
Înalță rug,
adu ofrande pentru-Astarte
să ne unească vii cu morți
în clipa ce ne-adastă!
Când Cerber
larg ușa ți-o deschide
la gât îți pui mătănii,
păcatele înșiră
pe-arniciul vieții,
fără de prihană!
Arbori se frîng
sub neaua mea curată,
iar tu nu știi cum este
o viață adevărată!
Mimezi dorințe, vise,
chiar viața ta adesori,
nu știi trăi,
gîndi,
iubi,
ești mim în toate,
chiar de ai trup,
un suflet
și-o viață
după moarte!
Nu mai fi mim!
Fii om aici,
acum în astă viață,
nu mai visa la nekyomanteion,
nu te încrede-n Hades!
Admiră dacă poți
o floare,
privește
la un fluture în zbor,
ia mîna de copil
și puneți-o pe frunte,
din ea vor crește
gingașe dorințe,
îmbrățișează-un colț de nor,
durerea vieții simte-o!
Nu mai fi mim,
zâmbește,
scoate din clipă sori,
tu și realitatea
doi gemeni
ai uterului viață!
042.531
0
CT