Poezie

Acuarelă

1 min lectură·3 iulie 2020

Mediu

ca scoarța de stejar mi-e sufletul, aspru și ud,

deschizându-și o scorbură să intre muzica

atunci când plouă

sunt câțiva nori sinilii ca niște mori învârtind văzduhul

din geană de frunză îmi clipește sufletul arboricol,

doi tineri cu internetul în buzunar vor să schimbe între ei

perspectiva asupra lumii,

printre copacii din parc ei trec grăbiți și nu ridică privirea

lumina e săracă, vândută la second-hand,

ca un poncho vechi pe umerii plăpânzi ai omului sărac

și eu am o poză cu norii aceia

de acum trei ani, spune unul dintre ei, am un editor foto bun

cu care pot fura din sufletul cerului indigo,

dar ce ne vom face dacă toți îl vor memora exact pe Dumnezeu

(dar ce înseamnă exact?)

și toate hainele lui celeste vor fi etichetate

pentru toate timpurile și locurile posibile,

ce ne vom face când El va fi în pană de creație și

nu va mai putea să facă ceva nou pentru ochii noștri,

va fi sfârșitul lumii sau nu atunci când totul se va repeta identic?

ca o scoarță neagră de stejar, aspru și ud îmi este sufletul

și se deschide lumii ca să intre muzica, irepetabilă,

sub cerul irepetabil și acum

023.168

Cristina-Monica Moldoveanu. “Acuarelă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14148002/acuarela

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

„când EL va fi în pană de creație...” întrebare pe care ar trebui să și-o pună toți cei fără de Dumnezeu.
Cu plăcerea lecturii.

Mulțumesc domnule Rășinaru, dar probabil că nimeni nu e fără de Dumnezeu.