Poezie
Hohote goale
1 min lectură·
Mediu
E greu când slutul atinge pământul
şi muşcă iarba cu otrava-i de gânduri
Pe mine cine mă ia în ceara topindă
a lumânărilor, Doamne,
pentru că timpul nu mi s-a scurs
pentru că apa
încă-şi mai varsă amarul prin mine
când gesturi subtile încarcă fraza
cu încă un verb?
E verbul cu virgule multe în care
subiectul
nu mai încape
Pasărea duce pe aripi totul.
E grea încercarea de acum şi totul
îmi pare aruncat printr-o sită
prea ruptă să cearnă adevăr de minciună
Cu masca pe gânduri merg înapoi
să mă caut, Stăpâne,
prin rune, prin urme
Umbrela-i degeaba plină
cu hohote goale
din râsul nebunei
din plânsul nebunei
Capul mi-e plin de gesturi scurtate
de slujbe mascate în plictiseli, derizoriu
şi-aştept să se-ntoarcă odată cu Faţa
s-arunce ştergarul din Sine
s-adune
risipirile omului, risipirile gloatei.
Verbu-i prea plin de nimic şi de toate
Anne Marie Bejliu, 22 mai 2020
002.018
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bejliu Anne-Marie
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 151
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Bejliu Anne-Marie. “Hohote goale.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bejliu-anne-marie/poezie/14147041/hohote-goaleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.