Poezie
visul în care ai renunțat
2 min lectură·
Mediu
nu mult după, noaptea a început să vorbească,
am lăcrimat când a îngânat primul tati,
mi-am zis: somnul nu va mai fi la fel –
în seara de dinainte tocmai îmi răsesem barba și
mi-ai spus că nu mai sunt bărbatul de care te-ai îndrăgostit,
să mai legeni și tu noaptea, s-o mai schimbi,
m-am săturat să mă tot trezesc, ai zis;
aveai privirea cealaltă, nemiloasă, neputincioasă,
m-ai amenințat, extenuată, cu apocalipsa:
doar cei care-și alintă întunericul vor supraviețui
când te vei gândi la mine, uită-te în oglindă, ai zis,
oamenii vor fi acolo, mai aproape decât par,
privește-i prin limpezimea odraslei noastre,
avem nevoie de eroii parcărilor, de gladiatorii noxelor, cei aleși,
de forța sufletelor lor mici, persistente, de maidanezi;
ei trag tăvălugul speranței peste melancolia noastră,
ascunsă în spatele plaselor de insecte – scut firav, indestructibil,
împotriva abuzurilor, revoluțiilor, controlând perpetuarea;
acolo, în sălbăticie, pe frontul populat de mașini grațioase,
va cutreiera noaptea noastră înstelată, distrasă –
va avea aceleași șanse ca o fiară în bătaia puștii, ai zis,
același zâmbet lent, scăpărător, după ce s-a auzit împușcătura
spre dimineață am adormit cu noaptea în brațe,
toropit de cântarea luminii glumețe, fără de minciună,
sub mângâierea ei înstăpânită peste ce nu aparține nimănui;
am fost mândru de tine atunci, în vis – nu mai erai nicăieri,
în sfârșit renunțasei la noaptea noastră gânguritoare
084601
0
EP
