să vezi viața prin ochii amintirilor

într-un final m-am întors acasă cu un tub de oxigen înalt cât mine
verde și umed scos probabil dintre ierburi
ultimul! a strigat vânzătorul
cei aflați în spate la coadă au vociferat
câțiva mi-au reproșat că le-am luat-o înainte și m-au scuipat
unii m-au scuipat cu sânge
îmi era frică să plec aveam impresia că mă vor urmări și mi-l vor lua
lăsându-mă mort pe scările blocului dărăpănat

la televizor continuau știrile cu
magazine jefuite bătrâni omorâți în amiaza mare de copii
dezastre naturale care împânzeau mapamondul în căutarea unui mat

în ultimă instanță a venit un instalator cu o iubire tubulară
mi-a schimbat instalația din casă conectând aerul condiționat
la tub (așa cum era prevăzut în contract)
și a dispărut lăsând în urma lui
firimituri din ustensilele unsuroase

mă pierdeam în liniștea camerei privind străzile pustii
prin ochii amintirilor
nici o mașină nu se mai auzea de pe podurile suspendate
proaspăt construite
nici un câine vagabond nu mai ieșea de sub cerul țevilor de eșapament

cu mișcări mecanice învățate de la teve
am atașat de tub masca primită acum o lună la primărie
m-am întins în pat
iubirea pentru ea s-a aprins în mine ca o veioză de veghe

din cauza izbiturii
tubul de oxigen a căzut
zdrobindu-mi pieptul

sau a fost taman invers