Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

între noi vasul de porțelan împodobit cu nucă de cocos

1 min lectură·
Mediu
în nouă ape mi-am spălat păcatele de-a nu fi ajuns o vreme
să smulg buruieni și vrejuri uscate din viața asta pustie
pe lemnul putrezit inscripțiile par neînsemnate scrijeliri
ceilalți au tras gunoiul lor peste singura dovadă că
și voi ați trăit pe aici tragediile voastre
de care am aflat când mi-a venit rândul
bob cu bob am ales și m-am rugat zilei să primenească sufletul și
gândul de a vă pomeni așa cum am învățat tot de la voi cândva
și-am lăsat focul mic și mi-am amintit truda și dârzenia
și-am suspinat pierderea aceasta fără egal
sfărâmițat miezul de nucă al iubirii l-am luat în pumn
risipindu-l amintirii în aluatul cu mirodenii mă va urmări
până în gura flămândului ioană împrumută-mi și mie pumnul tău de mălai
ce bucuroasă era să dea un ciurel întreg de pomană
degustă tu îmi spunea de cât de dulce doar eu puteam stabili bunătatea
acum tresar la aromele trecutului și mi se pare că timpul merge în două direcții
fac o cruce din jumătățile rămase îi numesc de parcă am fi la cina cea de taină
jumătate aici și jumătate acolo
033.655
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
188
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “între noi vasul de porțelan împodobit cu nucă de cocos.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14145147/intre-noi-vasul-de-portelan-impodobit-cu-nuca-de-cocos

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
un fior de regret pare a strabate acest poem,
intr-o simplitate contrara simplismului...

"regret", daca am inteles bine, pentru ce...?!

In numele sinceritatii, te felicit Femeie-Poeta!
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
nu pot decât să te rog să recitești, vei înțelege fără explicații, tocmai pentru că e simplu.
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
tare mulțumesc pentru recomandare, mă simt onorată!
0