Poezie
Sonetul vinului
Parodie trimisă la Târgu Jiu - 2019
1 min lectură·
Mediu
parodie după Sonetul vinului
de Ion Cănăvoiu
Dau bucuros ce am prin buzunare,
Să beau un şpriţ, dar am doar trei monede
Iar chelnerul hain nu mă mai crede,
Îmi face vânt afară şi mă doare.
O blondă singuratică mă vede
Şi stă pe trotuar, promiţătoare,
Da-n seara asta fără creditare,
Cât vin sa-i dau, să vrea să mă posede?
Mă latră câinii, bine că nu muşcă!,
Vedea-i-aş cu hingheri cu tot în cuşcă,
Iar ielele în horă să mă prindă
Şi când voi ameţi să mă destindă,
Să gravităm o vreme împreună,
Ca doi astronauţi uitaţi pe lună.
poezia originală
Sonetul vinului
de Ion Cănăvoiu
Dau o tristețe pe-un pahar de vin,
Chiar mai sărac c-un veac de voi rămâne
Prin oasele de-acum tot mai bătrâne
Îmi bate-un vânt amarnic și hain.
Mai vin însingurări să mă amâne
Demult făgăduitului festin
E seară. E târziu. Și umbre vin
Și parcă vin izbăvitoare zâne.
Tăceri asurzitoare mă devoră
Într-o închisă peste apă horă
De iele—ademenind cu-nverșunare.
Și încă mai visez un colț de mare
Să înotăm în noapte împreună,
Ca doi delfini îndrăgostiți de lună.
023.791
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Chitul Grigore
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 185
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Chitul Grigore. “Sonetul vinului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chitul-grigore/poezie/14143204/sonetul-vinuluiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
În cinstea ta, ba a muierii
Pocalul meu, hălădunind sub vin
În cinstea Crucii tale a rămâne...
Că-nfigi în mine moartea ta, bătrâne
Femeia-mbrățișându-mă hain.
Mai las tăceri în brâu legat s-amâne
A pruncului venire-n pur festin
De sub himenul ei când umbre vin...
Fecioară, tu, regină peste zâne...!
Infern de-amoruri mațele-mi devoră
Când intru-n veșniciei Măr de horă,
Dar mă agăț de Domn cu-nverșunare.
Ci vârcolac, nici iadul nu mi-i mare...
Și pentru-aiurea ceas de-a fi-mpreună
Mănânc o jumătate dintr-o lună...
Pocalul meu, hălădunind sub vin
În cinstea Crucii tale a rămâne...
Că-nfigi în mine moartea ta, bătrâne
Femeia-mbrățișându-mă hain.
Mai las tăceri în brâu legat s-amâne
A pruncului venire-n pur festin
De sub himenul ei când umbre vin...
Fecioară, tu, regină peste zâne...!
Infern de-amoruri mațele-mi devoră
Când intru-n veșniciei Măr de horă,
Dar mă agăț de Domn cu-nverșunare.
Ci vârcolac, nici iadul nu mi-i mare...
Și pentru-aiurea ceas de-a fi-mpreună
Mănânc o jumătate dintr-o lună...
0

Am încercat și eu o versiune, sonetist fiind cândva (poate nu, poate da?). Nu știu însă dacă e la fel de bună, dar m-am distrat în timp ce-am scris-o:
Sonetul mahmurelii
Nu înțeleg de ce nu-mi mai revin –
Am implorat și soarta să-mi amâne
Bețiile; dar m-au răpus, hapsâne!...
Și orice sunet mi se pare-un chin.
Din vorbele-mi stufoase doar gărâne
Au mai rămas... Și zâmbetu-i suspin,
Când mă gândesc că mintea-mi curge prin
Secvențele petrecerii păgâne!
Privesc în gol, pasiv... La orice oră,
Oglinda îmi arată o Pandoră
Ce-n mine s-a ascuns spre hibernare.
Și-ncet pornesc cortegii funerare
Din sufletul petrecerii. De-o lună
Ecoul ei în suflet îmi răsună!