Poezie
A trăi o dată pe lună
1 min lectură·
Mediu
Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălțător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălțimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopțile de vară-s reci și viața-i bună.
Te plimbi încolo și încoace,
ești stăpânul universului
și chiar atunci când totul tace
peste tot
poți asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.
A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să plutești în derivă,
gravitația să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzație din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună
și apoi dă cu tine de pământ.
003.106
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ionut Popa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Ionut Popa. “A trăi o dată pe lună.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ionut-popa/poezie/14142423/a-trai-o-data-pe-lunaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
