metrou cimitir al inocenței mele
tu m-ai învățat să privesc fix înainte
ca un mecanism eficient şi lugubru
cu ochi de ceramică
să nu întorc capul să nu zâmbesc
să nu respir să nu cred să nu sper
să nu mă amăgesc
între două stații
îmi rememorez întreaga viață
încercând să nu ating din greşeală
vreun trup străin
ghemuit în el însuşi precum un arici
poate că uşile
nu se vor mai deschide niciodată
şi vom dispărea cu toții
în catacombele oraşului
purtați în vintre
de un anaconda feroce
care ne-a mințit
că ne va duce la job