Poezie

Drumul meu

1 min lectură·10 august 2019

Mediu

Drumul acesta mă poartă-n spinare,

sub soare lasciv șerpuiește

pănă undeva, departe,

acolo unde atinge cerul

ca o vie ispită pierdută ochilor

în cețuri fine de mister albastru.

O umbră rănită asupra-i plutește,

peste țărâna măcinată sub tălpile timpului.

Ce vultur își poartă, oare, dansul rotund

ca pe un ritual păgân al durerii?

O inima! E inima mea deasupra norilor, uscată,

ploaia n-o atinge-n veci, nici umbra!

Sărmanul talisman de aur,

l-am topit în focurile cele mari,

din nopțile lungi fără de somn,

când nu întelegeam că te-am pierdut...

Acea prăpastie a vieții mele

pe care a săpat-o trecerea ta erozivă...

L-am uitat apoi în forme necunoscute

și a cristalizat într-un buzdugan.

De atunci îmi străjuiește calea, de undeva de sus,

ca o stea a Nordului

și vestește sosirea mea,

lovind năpraznic în toate porțile lumii.

001.540

Florin Armangic. “Drumul meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-armangic/poezie/14140154/drumul-meu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.