Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Noi, beţivii

Parodie trimisă la Alb-Umor – 2019

1 min lectură·
Mediu
parodie după „Noi, poeţii”
de Armina Flavia Adam
Noi, beţivii, n-avem treabă,
Bem doar când gâtleju-o cere,
Chiar de ne-a numit o babă:
Spaima sticlelor de bere.
Flămânziţi, dar cu bravură,
Morfolim rar o măslină
Şi, cu sâmburele-n gură,
Ne clătim cu-o tescovină.
Contemplăm în tihnă cerul,
Dintr-un şanţ, pe înserate,
Când, pe drum, pierzând reperul,
Obosiţi cădem pe spate.
Savurăm clipiri de stele
Şi visăm c-am fi pe Lună,
În miros de viorele
Şi borhot mai vechi de prună.
Arşi cumplit prin măruntaie
Nu suflăm, convinşi că-n casă
Soaţa-o să ne dea bătaie,
Când se-aprinde furioasă!
poezia parodiată
Noi, poeţii
de Armina Flavia Adam
Noi, poeţii, n-avem viaţă,
Numai moartea ne îmbie
Atârnând ca o paiaţă,
Spaimă viţelor-de-vie.
Hămesiţi de sensuri crude,
Roadem miezul din cuvinte;
Deghizat în paparude,
Sâmburele gri ne minte.
Înghiţim în treacăt cerul
Dibuit pe pipăite,
Cum topesc în roşu fierul
Două buze obosite.
Mestecăm pe săturate
Visul descântat în piatră
Sub baticuri înflorate,
De ţigăncile din şatră.
Arde-le-ar să le tot ardă
Focul inimii-n suflare,
Spiritelor prinse-n hoardă
Când le-aprindem lumânare!
002124
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
177
Citire
1 min
Versuri
45
Actualizat

Cum sa citezi

Chitul Grigore. “ Noi, beţivii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chitul-grigore/poezie/14138991/noi-betivii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.