Prin tunelul de tăcere

M-am obișnuit cu stilul eteroclit al scriitruii domniei vostre, însă, dacă ar fi să aleg poezia din pasajele mai prozaice, dar importante pentru întreg, aș rămâne la acestea:

„sensul vieţii
se zice că-l afli
pe întuneric

depănăm firul
prin labirint
într-o direcție necunoscută

dorul se face nod tare
de nedestrămat (...)

treaptă după treaptă
scară după scară
spre seară (...)

portret între niciodată şi întotdeauna
face împreună cu noi socotelile-n care
esenţialul doar există
nu se exprimă (...)

Prin tunelul de tăcere, cere, cere
Un ecou, ou, ou, ouuu
Ca un val, val, vaaal
Nou, nou, nouuu
Vine, vine, vine
Ca un munte de durere
Nu ca un munte
Chiar un munte
Munte, munte, munteee
În care cântă paseri din nunta viselor”

Sigur că logica minţii şi cea a inimii, când trag împreună la aceeaşi căruţă, nu de puţine ori ele îşi iau zborul prin imposibil. Şi viaţa imposibilul este precum jocul de şah cu hazardul. “Din Scriptură aflăm că peste mormântul Domnului a fost pusă o piatră pe care ele nu o putea prăvăli. Deşi ştiau că nu pot da la o parte piatra, nu se opresc din drum. Din această faptă a lor reţinem, că ori de câte ori avem în faţă imposibilul, el poate deveni posibil prin lucrarea lui Dumnezeu. Important este ca noi să rămânem statornici în credinţă. Aşa cum un înger a coborât şi a răsturnat piatra de pe uşa mormântului, la fel se poate întâmpla cu fiecare dintre noi – îngerul să se pogoare şi să ne ajute să ieşim biruitori în împlinirea voii lui Dumnezeu.


Trebuie să reţinem că îngerul este prezent pentru a le descoperi femeilor mironosiţe că mormântul este gol, nu să facă posibila Invierea Domnului. Mântuitorul inviase fără a strica peceţile mormântului, după cum S-a născut din Fecioara Maria fără a-i pierde fecioria.”


Tu ştii Tunelul lui Ernesto Sabato şi Turnul de abanos al lui John Fowles. Sigur că apropierea celor două seamănă cu apropierea a doua stele, între care există o distanţă de vreo 52 de ani lumina. Azi noapte povesteam pe butoane-un vis, pe care l-am visat. N-am inventat nimic. Coborâsem din tren, care oprise-ntr-un tunel, nu departe de gară. Cu puţin înainte, eram în compartiment cu mai multă lume. Din toată lumea, personajul acesta-mi părea Geamănul cu geamantane şi cu două cucoane. Deşi trenul oprise-n tunel, când am coborât eram deja în Gara de Nord. Omul insista să-I fac o vizită. Partea frumoasă începe aici…

https://24pharte.ro/cronica-literara-cenaclul-literar-i-l-caragiale-06-05-2019/