Poezie
tu locuieşti în mintea mea singurătate
1 min lectură·
Mediu
tu locuieşti în mintea mea singurătate
ca într-o matcă cenuşie uscată
plângând de netrecerea apelor
tu locuieşti în porii mei
unde te-ai statornicit
agăţată cu disperare în epiderme
necunoscute ştiinţei oamenilor
tu dormi
ca un fetus încăpăţânat
ce nu se lasă smuls spre născare
tu ai crescut
trup şi plămâni şi degete
poate gheare şi aripi
pe care nimeni nu le vede mişcând
cine ştie unde în acest pântec
ai ascuns un cordon
prin care un om ce nu sunt eu
nu, nu mai sunt
te hrăneşte
cu închipuiri
cu adevăruri
nici nu contează
şi uite-aşa
tot amândouă într-o cameră
aşteptând să se-audă de-afară
zgomot de paşi
013.289
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Anca Zubascu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 107
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Anca Zubascu. “tu locuieşti în mintea mea singurătate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anca-zubascu/poezie/14135005/tu-locuiesti-in-mintea-mea-singuratateComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CSDistincție acordată
CSCarmen Sorescu✓Poemul prinde forță după primele două strofe: tu ai crescut/ trup şi plămâni şi degete/ poate gheare şi aripi/ pe care nimeni nu le vede mişcând. Dar asta nu înseamnă că e de neglijat comparația: singurătate-fetus (care nu vrea să se nască). Apoi hrana, la fel, îmi place că nu contează dacă sunt mizerii sau nu, singurătatea chiar asta preferă de fapt, regurgitează mai bine zis, tot felul de cutii goale de conservă :) Stea.
0