Poezie
Penumbra anilor
1 min lectură·
Mediu
stai în penumbra anilor,
ești frumoasă
când povestești despre tristeți
stai cu mine pe prispa asta roasă,
sporovăiești vrute și nevrute
până zilele devin cenușii
şi nopțile se cern prin site
de neliniști
mâncăm încă la aceeași masă pătrată
iar eu te legăn în anotimpuri violete
când te cuprinzi singură
de frig
sau de prea multă intensitate,
până când lupii încep să urle
la morile de vânt
desperecheate,
pare nefiresc
cât de mult am stat împreună
printre mugurii veșniciei
plopii încă se numără între ei
fără a se mai regăsi,
eu te îmbrățișez ca un răsărit
pe roata asta mare de foc
şi din penumbra anilor
întrezăresc tot mai aproape
un amurg
la capătul căruia
parcă ne repetă
nişte aripi ascuţite
de prea mult ecou
023626
0
păcat că te repeți și nu încerci să scoți în față esențialul
ia uite:
Stai în penumbra anilor
prispa asta roasă
Pe prispa asta roasă.
Pe roata asta de foc
Și din penumbra anilor
Zarea asta
plus titlul... penumbra anilor