Poezie
Apele somnului
1 min lectură·
Mediu
Și a fost ziua cu visele sale zbuciumare după care a venit noaptea cu insomnia ei
Și ziua a fost bună iar noaptea și-a văzut de ale sale fără să-i pese
Și visele se întindeau ca melasa, solidificându-se în timp
Păstrând and-ul pentru a fi descifrat
Undeva, cândva.
Noaptea nu are stele țintate ca să lumineze ci ca să-i țină tovărășie
Noaptea cu tăcerile ei, stelele cu muzica lor
Și totul împletit într-o siderală armonie
A uitării
Cine a pierdut o noapte poate să o găsească dimineața în pat, așteptându-l
Nu că ar fi o amantă deosebită, dar ea nu obișnuiește să lipsească
Cu atât mai mult cu cât își trage seva din somnul tău
Depănând vise din caierul nesfârșirii
Cândva, undeva,
Toate aceste vise al căror adn rămâne scris
Se vor refolosi, utilizând substanța lor pentru alte generații
Ce nu vor înțelege mare lucru, dar poate că nopțile își vor pierde substanța
Amalgamându-se cu lumina zilei și visele cu insomnia tăcerii. Poate că totuși cuvintele vor rezista
Cu moartea pre moarte călcând
013726
0