Poezie
un deșert colorat frumos
1 min lectură·
Mediu
ne-am ridicat din ape și miroseam frumos
prin noi curgeau oglinzile lumii în aval
era tăcere în prundul cuvintelor, o stea își primenea pletele,
timpul nostru era subțire de la izvor către mare
și ce luminoși și puri eram cînd ștergeam de pe noi
celelalte chipuri
un suflet de om frumos m-a întrebat ce sînt cuvintele
și de ce sîngele și sevele înfloresc
după regulile sintaxei unor neamuri vechi
de ce trebuie ca oamenii să iubească și să creadă
chiar și halbele se ciocneau și pașii lăsau urme pe asfalt
după harta unor constelații imprevizibile
dar binecunoscute de erudiți
și oamenii frumoși lăsau mărgăritarele în calea celor neștiutori
și toate cărțile se scriau și se așezau la uscat printre rufe
ca niște păsări de mahala plouate
eu trăiam în mai multe ceruri, de pildă inima mi se agățase
de un deșert frumos, colorat violet,
iar degetele ascultau o nocturnă a unui pian mecanic
acolo unde mă dureau spațiile intercostale,
eram mai ales fericită că erau casele însemnate cu numere
și crucile cu nume
048.472
0
GP