poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1139 .



Întoarcerea unui muzeu pustiu
poezie [ ]
Poezii - Editura pentru literatură universală - 1964

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Rafael_Alberti ]

2018-07-10  |     |  Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea










Îmi rămâne ceva întotdeauna când sunt singur, când
apucând-o pe drumul inimii, urcând
abruptele coaste ale memoriei, aleg
dintr-o mocirloasă livadă lăturalnică, dintr-un trist
sălciniș, un versant pierdut, un râu despărțit
cu singuratice zgomote, sau o plajă,
aleg ceea ce mai mult mă retrăiește, chemându-mă.

Dar astă-seară, acum,
în seara asta cu australe ferestre zgâlțâite,
cotesc prin vântul rău de primăvară, o iau pe după
colțul lui trufaș și, amorțit, mă prăbușesc
în mijlocul unui agonic noiembrie.

Iată capitala mușcată, pândită la cele
douăzeci de mii de porți prin care nimeni n-a intrat.
Mi-e dulce, în vreme ce plânsul mă arde,
să știu că oricând, seara, una din ele pot s-o deschid.
E galeria largă, salonul drag
ochilor copilăriei din vis.
Îmi aud pașii, îmi privesc ca niciodată urmele
întipărindu-se în pulberea ecourilor pustii.

E apă la moara amintirilor să umbli punând nume
pe zidurile despuiate pe care atâția le-au susținut.
Sunt acolo umbre încoronate care nu mai există,
cai singuratici ce nu mai pot fi prinși, nimburi
de aprinse capete retezate, armuri
prin care aerul poate să iasă și aerul poate să intre,
coifuri neputincioase, mănuși de oțel fără mâini.
Vreau să mă așez, încerc,
ca altădată să zăbovesc în fața jinduitei
păduri a cutezătoarelor zeițe nepregătite,
să desfac cu aceeași înfrigurare de faun verdele
volan de frunze ce le ferește de arzătoarea mea poftă.

Merg din spațiu în spațiu,
din urmă în urmă,
din tăcere-n tăcere de semne, și străbat
inerentele saloane oarbe și le întreb,
la lumină, de viața care le-a locuit, și plâng
plin de speranță, plâng
până în adâncile pâlnii ale urechilor.

Dar nu, căci doar prelunga singurătate în penumbră,
e locuitorul fricos al acestor încăperi
unde o mulțime de pupile se aprind,
alunecând nevăzut
pe denunțătoarele ziduri pustii.





Traducere Geo Dumitrescu

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!