Poezie
o piatră pe suflet
1 min lectură·
Mediu
își spăla mâinile prea des
ca și cum ar fi vrut să înlăture
o vinovăție
mătura de trei ori pe zi în fața ușii
iar foșnetul măturii îi părea cântatul
cocoșilor lui petru
ștergea cu spirt tocurile ferestrelor
sticla lor lăsând-o
cu pete bătrâne de praf și grăsime
la o înălțime anume sta
urma unui nas lipit
mereu în același punct
poarta între lumi neîndeajuns de paralele
în copacul din fața casei
atârnau o mulțime de praștii
semn că trecuse pe acolo o copilărie
plină de păsări
motivul pentru care
orice speranță știe acum zborul static
și toate astea
până astăzi
când
s-a oprit apa
s-a oprit aerul
s-a oprit mușchiul feței într-o expresie
ca atunci când se moare de râs
mâinile începură să dea din aripi
să zboare de-adevăratelea
ca din praștie țâșni
piatra de pe suflet
izbi cu putere direct
în geamul lui Dumnezeu
024.815
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valeriu D.G. Barbu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 146
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Valeriu D.G. Barbu. “o piatră pe suflet.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-d-g-barbu/poezie/14126181/o-piatra-pe-sufletComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
VBcă doar n-o să arunc cu geamu meu în praștia ta, firește că ...dă-te de la geam să nu ți-o iei!... Lumile alea cică sunt paralele dar nu prea, sunt aproape sau insuficient, deci nu sunt paralele! Ai auzit de lumile astea? - dacă nu, privește liniile de cale ferată cu mâinile la urechi, cine știe, poate trece ăla...
unde ai văzut la mine ceorență și cursivitate vreodată? taman neseriozitatea asta aparentă te trezește din blândețea cuvintelor și te pune să le și gândești
iar dacă lângă steluță pui și vin, bani, flori, cărți bune, tutun, mașini de curse, cai de rasă, margini de păduri, lacuri, mări, bărci și praștii noi(fete nu, că mă spui soției) poate că îndrept lumile alea neparalele sau le sucesc perpendiculare, văd eu, am timp alți 50 de ani de acum încolo!
unde ai văzut la mine ceorență și cursivitate vreodată? taman neseriozitatea asta aparentă te trezește din blândețea cuvintelor și te pune să le și gândești
iar dacă lângă steluță pui și vin, bani, flori, cărți bune, tutun, mașini de curse, cai de rasă, margini de păduri, lacuri, mări, bărci și praștii noi(fete nu, că mă spui soției) poate că îndrept lumile alea neparalele sau le sucesc perpendiculare, văd eu, am timp alți 50 de ani de acum încolo!
0
un discurs liric sincer care persuadează cititorul.
chiar dacă timpul nesimțit îți amintește mereu că nu mai ești copil, refuzi să-i dai satisfacție, asumându-ți schimbarea prefixului în stilul tău. ăla micu' din tine se ține de șotii și sfidează divinitatea aruncându-i franc în față: eu am rămas copil, buăi, chiar dacă tu nu vrei! și ca să fii credibil, izbești ,,cu piatra de pe suflet ... direct în geamul lui Dumnezeu”. poezia-tablou însumează sentimente contradictorii care se succed concentric în sufletul cititorului. finalul e al dracului de bun! felicitări, Barbule! te prinde bine stilul ăsta năzdrăvan în aparență, dar extrem de profund în simțire.
Iar acum, iaca și cârcoteala:
Până nu bagi tu în poezie puțin balastru sau o contradicție, nu te simți bine… cum naiba vine ,,neîndeajuns de paralele”. Păi ori sunt paralele, ori nu. Neîndeajuns contrazice planurile paralele (ca si cum ai spune insuficient de concomitent). Nașpa, ca să nu mai vorbim de estetica formulării. Toată poezia curge frumos și vii cu ,,neîndeajunsul” tău și strici efectul cursivității.
Asta dă un minus discursului. Cu toate astea, întregul merită luminat. Poate te răzgândești și renunți, deși sunt convinsă că n-o vei face, chiar dacă am argumentat minusul. Ai orgoliul tău de puști încăpățânat iar dacă mai insist, s-ar putea să-mi spargi și mie geamurile cu praștia :)