Poezie
solitarium
1 min lectură·
Mediu
cumva ne vom întoarce
sub forma unui praf care acoperă
grădinile cu glicine
sub forma unor umbre
care vor fi atât de îngăduitoare,
ne vor înțelege spaimele
o, dar câtă alinare vom găsi în aceste brațe
care atât de tandru ne sufocă
nu striga, nu striga,
te poți ascunde în spatele meu
mai multă întunecime nu găsești
sub zăvoare, sub melancolie, sub mantii
(târâm după noi toată zădărnicia lumii)
ne vom întoarce
perfect adaptați la anxietate,
la cum se dilată nopțile
precum femeile în travaliu
sub forma unor însingurați
cu memoria ștearsă,
fără amintiri, fără regrete,
fără frunze și păsări
mai ales fără păsări,
ca să nu putem învăța absolut nimic despre zbor
și fără vârstă:
timpul va fi împietrit,
un fel de lumină care nu mai are unde să se propage
cumva ne vom întoarce,
hăuri să fie în care să ne putem prăbuși
002766
0