Rămas bun lumilor pierdute
Poezii - Editura pentru literatură universală - 1964
de Rafael Alberti(2018)
1 min lectură
Mediu
Dacă fluieratul unui băiat e semnul care face să se
ilumineze ramurile
și să renască din somn balcoanele create pe neștiute
de o rândunică pentru ca văzduhul să
le orchestreze,
văzduhul îngropat în harpele pe care burnița
le face să tresară deodată,
-- fă tu astfel ca moartea mea să se desprindă lin
de cerurile care se caută și nu se întâlnesc.
Cine m-a amăgit aprinzându-și sufletul la înălțimile
unde glasurile au acum bătaia de aripi
a unei păsări înecate?
Aceste nopți se năruie cu căința că ele au născocit
nălucile înghețate.
Spuneți-mi rămas bun aproape de trei ori,
din ungherele cele mai întunecoase.
E singurul lucru pe care îl cer.
Căci nu-mi aduc bine aminte dacă pe tine te-am cunoscut
în adâncul apelor,
dacă pe ea a trezit-o izbitura unei pietre de
potcoavele cailor,
sau dacă aceleia i-au dat viață oglinzile care adună frigul ochilor ce se dezgheață.
Uitare,
uitare și lacrimi pentru luminile care se cred acum
de-a pururi pierdute.
Traducere Geo Dumitrescu
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Rafael Alberti
- Tip
- Poezie
- An
- 2018
- Cuvinte
- 165
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Rafael Alberti. “Rămas bun lumilor pierdute .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/rafael-alberti/poezie/ramas-bun-lumilor-pierduteIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
