cum se poate numi piatra aceasta

„Perpetua absență’’ din „povestea’’ vieții continuată zi de zi, ne trimite în irealitatea care înspăimântă cu oferta sinistră a halucinațiilor, iar „iubirea’’ aproapelui ne proiectează într-un „întreg’’ „fragmentat’’ în părți eterogene, ce ne disipează armonia, sincronizarea, empatia și interconectarea.

Dar oare există irealitate atâta vreme cât trăim toate formele de realitate sub o formă sau alta, prin încercările prin care trecem în viață?
Îmi pare dur termenul de halucinație. Mai blând pare a fi "iluzie" autoindusă drept adevăr. O construim pe baza unor trăiri care sunt cât se poate de reale.
Construim povești în jurul acelui personaj care ne mângâie un pic sufletele și care este construit în parte și de noi înșine cu elementele frumuseții noastre interioare.
Umanitatea caută iubirea în materie și uită să o caute sau mai corect spus să o regăsească acolo unde s-a născut cu adevărat și crește continuu pe calea, căile noastre de evoluție.

Mulțumesc frumos, domnule Răzvan Rachieriu!