Poezie
Umbre
1 min lectură·
Mediu
Pământule ești rece și trist,
În zadar îți aștepți primăvara,
Pomii tăi sorb din tine visând,
Vechi contuzii nutrindu-ți comoara.
O planetă cu vise-n erori,
Fremătând în dureri infinite,
Curg șiroaie-n timide chemări,
Împliniri ironic răcite.
Bate vântul istoriei goale,
Somnul templelor coboară în tine,
Cugetând, în iluzia zilei,
Un tărâm cu ciudate destine.
Eu colind prin albastre chemări,
Doar în stele mai cred zurgălăii,
Dar și steaua muri-va curând,
În eter s-a pierdut vraja zării.
Prin cetate mai umblă povestea,
Împlinind basm de noapte cernut,
Cântec vechi peste lumi sângerează,
O trăire consumată prea mult.
Mă voi duce o dată cu anii
Spre tărâmul uitării topit,
Adâncindu-mi smerit pribegirea,
Ce prin gândul tăcut m-a zidit !
10 OCTOMBRIE 2015
001.647
0