Fabula păduchelui parvenit

Prin ce-ntâmplare a ajuns în cocul
Domniței X, e greu de precizat,
Dar a-nceput să exploreze locul
Și-nțelegând că-i sus, s-a bucurat
Că el, un biet păduche prăpădit,
Era la înălțimea mult visată
Și, dacă tot e sus, ce s-a gândit?
Că n-ar fi rău să-l vadă lumea toată.
Din părul des, el a ieșit pe gât,
Spre tâmplă a urcat încetișor
Și, fără mult efort, numaidecât,
În frunte s-a oprit, învingător.

Morala e o lecție de viață,
Căci și-ntre oameni observăm, ades,
Atâția parveniți ce se cocoață
Și care, ca păduchii,-n frunte, ies!