crescând

Să distrugem ’’codul neiertării’’ și să aderăm la exotericul iertării, să inoculăm în ’’frică’’, angoasă și aprehensiune curajul de a ne examina în lumina adevărului defectele și slăbiciunile și de a privi ’’realitatea’’ în față, netravestită în iluzii și mistificări, numai așa ’’invazia de certitudine’’ va înlătura opacitatea îndoielilor, incertitudinilor, dilemelor și inhibițiilor.

... valorizăm puțin altfel "realitățile". S-ar putea spune că e o perspectivă pesimistă, dar e numai... obiectivă/realistă: obosit / plictisit.. etc. să te mai lupți cu morile de vânt, vei ști ALTFEL rost să faci de "asaltul iubirii" sau/și (implicit) de "invazia de certitudine". În orice caz, diferențierea devine posibilă prin comparație/opoziție, mai exact prin raportarea "acum-ului" la vârsta paradisiacă a Copilăriei, când nici prin cap nu-ți trecea că cineva spusese, că mereu "ceva" îți va da dreptate ție însuți să afirmi...: Homo homini lupus. "Frica" se poate solda însă și cu efecte mai puțin negative: e acea doză de adrenalină care nu întotdeauna te împinge să fugi, ci să cauți repere..., dibuind chiar și cu bastonul. O soluționare, în ultimă instanță, prin sine însuși, iar nu din exterior.
Mulțumesc!