Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

e ceva personal în Iubirea aceasta

file de jurnal afectiv

2 min lectură·
Mediu
ceva care doare
ceva care te-nflorește
face înconjurul eului
cu 100 de bătăi pe minut
e casa mea e Acasă
peticul invizibil în care naivă și
încrezătoare și-a pus rădăcinile o narcisă
ca orice toamnă să poată sosi liniștită
e Copilăria mea
chipul Sfinților pe care
fără niciun sentiment al păcatului
fără nicio vină
îl dezlipeam din Biserici ....
sunt merele aurite din povestea fugită în realitate
cu toate fulgerele lor tandre
cu botezul prafului în ploaia strecurându-se
printre roțile carului de foc
printre degetele mele
când simțeam mâna puternică a Mamei:
peste cortul nostru se lăsa nestingherită Lumina
este ceva-ul acela care te inundă
fără să te fi pregătit în prealabil
fără să fi fost pus în gardă
fără habar să fi avut
mecanismul estetic vital activându-se la
țipătut tuturor orfanilor lumii și
fiecare dintre aceștia este fratele tău
...senzația concretă
a mângâierii
a nerisipirii
a cântecului discret de leagăn
poate numai aceea a silabei în veci rostită
atât de vie
**
oamenii
își construiesc scări
atâtea orgolii
nu se mai satură să
tot coboare
își amanetează
sângele
golul cuvintelor
orice absență
se fac a nu intui
consecințele însingurării
***
ca să văd Cerul
atâta zgomot a trebuit
să dau la o parte și
erai mic
Doamne
așa de cuminte că
n-am știut decât să
te iau în brațe
așa pământoasă cum sunt
așa de departe
ți-ai făcut loc și
de atunci
n-ai mai plecat
024765
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
236
Citire
2 min
Versuri
59
Actualizat

Cum sa citezi

Daniela Luminita Teleoaca. “e ceva personal în Iubirea aceasta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14113085/e-ceva-personal-in-iubirea-aceasta

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@aurel-a-contuACAurel A. Conțu
Este posibil să mă înșel, dar sentimentul acesta nu poate fi comparat cu nimic, nici cu„ chipul sfinților”, nici cu anii copilăriei, nici cu mâna „puternică„ a mamei, e altceva, da, ceva care te inundă altfel, îți crează acea senzație a „nerisipirii” ( diferită de toate celelalte!). Finalul mi se pare din alt film, despre oameni și orgolii (sic!), care ”își amanetează sângele” se iau în brațe, (spontan!),iar unul dintre ei nu mai pleacă!
0
@iulia-elizeIEIulia Elize
Mi-a plăcit mult ”peticul invizibil în care naivă și încrezătoare și-a pus rădăcinile o narcisă”, una dintre cele mai frumoase imagini găsită pe ziua de azi, iar cele trei sub-diviziuni ale poemului sunt, desigur, delimitate clar, fac parte dintr-un discurs personal, în fond ideea de dumnezeire și de apartenență la ea, nu poate fi decât una demnă, întotdeauna demnă ca alegere personală, ca apartenență a ceea ce omul are mai fragil...

Mai scrie, Daniela, și mai pictează frumos despre om! Te citesc cu plăcere. Ești una dintre valorile poetice în care eu cred.
0