atu autumnal

Dacă în fiecare “după-amiază” am avea câte un “sentiment”, câte o stare ṣi câte un gând diferite ṣi inedite, ar apare schimbări în viaṭa noastră pe care ar trebui să ṣtim să le gestionăm în favoarea noastră ṣi ar fi bine să “dosim” “neliniṣtile”, agitaṭia, angoasa ṣi frământările în “buzunare” atemporale ṣi să acordăm “păcii” o valoare de “piatră preṭioasă”.

Fost-am creați nu după „orice chip” și „orice asemănare”: infinitul pusu-ni-s-a-n noi: sentimentele, ca și culorile etc., or fi ele - într-o ordine pur denotativă și... primară (cf. x culori primare, y sentimente... primare) - limitate numeric, nu și... nuanțele/ subtilitățile acestora, cochetând cu nesfârșitul!! Și apoi, când te ridici și revendici după-amieze suficiente, nu musai te gândești la numărul sentimentelor, ci la amplitudinea pe care o poate dobândi și, implicit, genera un sentiment în sine. Altfel spus, adesea, realitatea fizică (palpabilă, denotativă) se dovedește a fi neîncăpătoare pentru cealaltă realitate, ce ține de așa-numita „parte nevăzută a lucrurilor”. Blaga spunea cândva: „Dați-mi un trup, voi munților: Numai pe tine te am, trecătorul meu trup, / și totuși/
flori albe și roșii eu nu-ți pun pe frunte și-n plete,/ căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru strașnicul suflet / ce-l port” . Magistral!!!!!

Mulțumesc!