Poezie
un om obișnuit
2 min lectură·
Mediu
părea un om obișnuit
nu s-ar fi remarcat prin nimic
dacă n-ar fi fost privirea aceea pătrunzătoare
o armă veritabilă — arunca, drept săgeți, semne de întrebare
te-ai fi așteptat să nu nimerească de fiecare dată
să rateze din când în când
mai ales dacă ar fi fost să te iei după forma lor curioasă, curbată
dar nu. el nu rata niciodată
așa cum era de așteptat, după o vreme a învins
a învins toți oamenii
nimeni nu îi mai susținea privirea
absolut nimeni
cu toate acestea, părea un om obișnuit
nu s-ar fi remarcat prin nimic
dacă nu ar fi purtat pe dinăuntru
o luptă ancestrală, interminabilă
nici el nu-și amintea de când, de unde
dar sigur, undeva la începuturi, balaurul avusese mai puține capete
ce, evident, nu se lăsau tăiate — creșteau la loc, chiar și câte două o dată
mai înfricoșătoare, cu flăcări mari, mistuitoare;
încercase și alte metode — să le sufoce, să le orbească
să le păcălească, chiar și să le evite
dar, de departe, cel mai ușor le învingea reușind, cumva, să le uite
așa cum era de așteptat, după o vreme a învins
a învins toate capetele balaurului și, în sfârșit
nu îl mai mistuia nicio flacără
absolut niciuna
nu se mai remarca prin nimic
era un om obișnuit
003.011
0