Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

cântec despre mâine

1 min lectură·
Mediu
s-a făcut târziu iubito. seara-și mătură cărarea. între noi e cerul tulbur. între degete uitarea. somnul meu de veghe încă-ți. limpezește cald tot visul. și-n papucii dimineții. îmi adoarme iarăși scrisul. e trecut de prânz iubito. cât aș vrea să-ți spun durerea. dar lumina de pe margini. o împinge-n nicăierea. e trecut de cinci trecutul. ochiu-mi tremură pe streșini. iară buha mă așteaptă. printre crengile de vișini. talpa lunii-mi calcă gândul. steaua mea se cerne-n palmă. printre degetele nopții. rătăcesc… ultima zarvă. s-a făcut târziu iubito. vine-un abur dinspre mare. mâine mă prefac în valuri. pescăruș... sau poate soare
23 August 2017
045.194
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
102
Citire
1 min
Versuri
2
Actualizat

Cum sa citezi

Ileana Popescu Bâldea. “cântec despre mâine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ileana-popescu-baldea/poezie/14112162/cantec-despre-maine

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
În ’’somn’’ se strecoară ’’visele’’, ca un ’’cântec’’ al subconștientului cu cuvinte abstracte, în care realitatea nu are ce căuta, căci somnul desfășoară un tărâm al irealității, fiindcă gândurile impregnate cu ireal procesează imaginațiile absurde, iar ’’lumina’’ este expulzată în tenebre.
Decât ’’val’’, mai bine să fii ’’mare’’.
0
Atunci când înțelesul devine aproximativ, este firesc ca interpretarea să fie sui-generis. Este frumos scenariul dumneavoastră. Oricum, el începe acolo unde al meu se sfârșește. Și asta este minunat! Mulțumesc mult, domnule Răzvan Rachieriu!
0
@ioan-margineanIMIoan Marginean
Deosebit ..". talpa lunii-mi calcă gândul. steaua mea se cerne-n palmă. printre degetele nopții. rătăcesc...". Poezia se strecoara in suflet ca o licoare in picaturi de talisman...
0
Onorată!
0