Poezie
iridium
2 min lectură·
Mediu
orbirea se petrece treptat.
întâi nu mai vezi străzile,
apoi,
nu mai vezi
blocurile din locul pe care l-ai ocupat în fața geamurilor
mari,
apoi, nu mai vezi oamenii așteptând în scaunele
din gară cu sacoșele pline de
zgură și pământ moale pe care îl cară tot
timpul cu ei.
(ești într-un tren ca într-un oraș care își târâie zecile de vagoane
ce par că nu se mai termină)
planoare de praf deasupra orașului. ne lipim de
zidurile lui
și așteptam să ne hrănească
mai departe cu furie și ură.
când arya învăluind orașul
într-o eșarfă de mătase neagră,
era și ea într-un astfel de tren
fluturându-și batista moale la geam,
despărțindu-se
de ea însăși,
de orașul aspru și fluid în care
toți ne părăsim copiii și mergem mai departe
către alte orașe în care să fim fericiți.
apoi trenul pornește din stație
și orașul rămâne în urmă ca un animal obosit.
arya rămâne în urmă,
ca un animal obosit. cel mai frumos oraș și cea mai frumoasă fată
se uită la oamenii de ceară din tren.
au fețele lipite de geamuri,
cu zâmbete crude pe fețe și mâini atârnând --
și știe
nimic nu se mai întoarce înapoi,
nimic nu sângerează-n noapte mai tare ca neoanele din gări
unde rămâi singur și trist -- fără tine.
doar cu șinele unduindu-se, strălucind blând
- un soare la apus.
012.206
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniela Davidoff
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 228
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 38
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Davidoff. “iridium.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-birzu/poezie/14111481/iridiumComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RRRRrazvan rachieriu✓Răul este afectat de ’’orbire’’, trăiește în întuneric, prin care bâjbâie și se împleticește, sprijinit în cârje de tenebre, nu poate vedea adevărul, cinstea și dreptatea, iar oamenii merg înainte, cu greșelile rămase în trecut care ’’nu se mai întorc’’ și viața are ’’zâmbete crude’’ și perfide pentru cei întorși înspre ’’apus’’.
0