a iubi la trecut

Poezia încheagă universalitatea poveștii de dragoste rămase nespuse, poveștii de după punct... în special aceea a relațiilor neconsumate în plan emoțional, rațional, comprehensiv... povestea "de după" e trăită însă doar de cel care se introspectează și își reconstruiește relația, din perspectiva celui ce a fost părăsit, astfel încât să o poată digera, monologul imaginar având rol de defulare, eliminare a tensiunii interioare generate de lucrurile rămase nespuse. Frământările care transpar arată căutarea identificării de explicații și clarificări pentru finalitatea relației, dar și repoziționarea valorică a celui ce a plecat și care se dovedește superficial (prin accentul său pe predicat, nu pe subiect - subiect ce pare ramplasabil cu ușurință).
Versurile emană însă un parfum matur, în care notele de top sunt cele proaspete ale autoironiei, cele de mijloc sunt date de esențele amărui ale dezamăgirii, dar cele de bază sunt cele lemnoase ale acceptării.

mulțumiri, Alexandra, pentru impresiile de lectură. și bun venit în această pagină!