după-amiaza mea de cîine

mi-a plăcut mult comparația aceasta:
ca un tigru de circ ce-și ucide dresorul
și publicul crede că face parte din număr.
între cotidian și închipuire ai realizat emoție, ai reușit să ajungi acel frumos învins, dar înțelept: nu știu cine a zis dacă iubești pe cineva trebuie/ să-l lași să plece.

remarc, de altfel, poemul cu care mi-am început ziua.

a citat Otilia partea care m-a facut sa deschid ochii larg si sa continui lectura
- partea aia cu sfasierea maruntaielor de coltii nespuselor la vreme

apoi a fost o poveste frumoasa de dragoste neintamplata
stii, Emi, sunt suficient de batrana ca sa recunosc orice acum
sa recunosc pana si ce mult am iubit pe colegul din banca din spate timp de patru ani de liceu si cum i-am tot scris poezii nestiute pentru ochii lui albastri
pe care, evident, nu le-a citit niciodata
apoi a plecat
si tot asa am patit - am tot scris fara sa trimit cuiva care mai apoi a plecat
toata lumea pleaca la un moment dat din viata
chiar si noi o sa plecam candva
si ramane tot muntele asta de cuvinte care se prabuseste peste noi
nerostite stanci stau sa se pravale la cel mai marunt cutremur
si-atunci ne zdrobesc ba inima, ba fruntea, ba palmele

scuze, am divagat desi am o scuza - am citit un text bun
si stii ca e bunn atunci cand cazi pe ganduri si te uiti inauntrul tau si-ti vine sa scrii la fel pentru ca ai simtit ceva la fel candva cumva
desi, evident, nu poti

mai vin, mai trec, mai scriu, mai las semn