volumul unui corp

... cu greu îți poți reprima exclamația: Cât nihilism (și...)!! De atâtea ori, nici, niciun, nicio (grafiate, de altfel, impecabil, în conformitate absolută cu ultimele............... norme!!), apoi te îngrozești (eu, cel puțin, daaaa!!) cd citești despre ceva... „fără ferestre” (fără mâini, fără.. parcă mai... merge!) Mai apoi, te faci (că) sau (chiar) devii puțin mai îngăduitor cu imaginile / cuvintele respective, te erijezi în „îngrijitorul de oameni” (un fel de doctor, cu vocația spre altceva orientată de domnul hazard), ignori un cârcel-doi cârcei---3... și pui un diagnostic: aici, fără îndoială, este vorba despre re-la-ti-vi-ta-te (sau, adaptat contextului,.. despre „relativită”)! Bietul experimentator ce altceva ar mai putea afirma / nega, atunci cd trecerii inexorabile supuse toate îs?! Pui mâna pe primul obiect / ergon..., ce pare atât de inofenisv în nondinamismul său! Bunăoară, pe un po-em! (și ce-i în mână nu-i minciună!) Mai este vorba, cred, și despre greața aia (pt mine, cel puțin!!) mortală, provocată de supralicitarea anumitor teme/ motive / cuvinte / expresii.. clișee în realia, dar și în virtualia (estetică). Cred că este un text interesant, cu nihilismul lui cu tot (deși încă mă îngrozesc...)! De altfel, reușești să performezi și enunțuri asertive; spui: Îmi place, iar nu: Nu-mi place! Stările cititorului, după cum vezi, sunt perfect... ambivalente!! Mai exact, complexe.. perplexe!

nu ma asteptam la comentariul tau si iti multumesc frumos. chiar o surpriza placuta!